Știri verificate
Rishi Sunak a declarat că Marea Britanie este pregătită să ofere ajutor țărilor care decid să trimită avioane de luptă Ucrainei.
Conferința de Securitate de la München. Cancelarul Germaniei se angajează să crească bugetul Apărării la 2% din PIB, permanent, și spune că “cine poate trimite tancuri Ucrainei, s-o facă acum”. Zelenski afirmă că “Putin plănuiește cum să sugrume Moldova”.
-
Analiză CNN. Statele occidentale vor încerca să îl convingă pe Putin că pierde războiul și că ar trebui să încheie pacea cu Ucraina. Își vor arăta sprijinul categoric față de Ucraina în următoarele zile, când se împlinește un an de la începutul conflictului.
Ucraina. Șase baloane rusești de recunoaștere au fost doborâte deasupra Kievului. Autoritățile spun că au rolul de a face antiaeriana să irosească muniția pe ele. Nu este clar dacă este același tip de balon depistat și în Moldova.
Analiză Politico. Turul de forță al lui Volodimir Zelenski, la Londra, Paris și Bruxelles, a urmărit să așeze Ucraina în familia europeană, pentru o aderare cât mai rapidă la UE, dar și pentru livrarea cât mai rapidă de armament avansat, sub presiunea ofensivei ruse.
Compania SpaceX a lui Elon Musk restricționează internetul prin satelit Starlink în Ucraina, astfel încât să nu mai fie folosit pentru manevrarea dronelor. Argumentează că serviciul “nu este menit să fie folosit ca armă”.
-
Londra. Volodimir Zelenski a cerut, în parlamentul britanic, avioane de luptă pentru protejarea Ucrainei: “Voi pleca mulțumindu-vă în avans pentru puternicele aeronave engleze”.
Comisia care investighează doborârea avionului MH17, deasupra Ucrainei, în 2014, anunță că există “indicii solide” că Vladimir Putin a decis livrarea sistemului de rachete cu care a fost lovită aeronava. Nu are dovezi și că Putin a ordonat atacul și nu-l poate ancheta.
Germania, Olanda și Danemarca vor plăti pentru livrarea către Ucraina a până la 178 de tancuri germane Leopard 1, de generație mai veche.
Statele UE au anunțat limita de preț pentru produsele petroliere rusești, care se aplică începând de duminică. Prețul motorinei și benzinei este plafonat la 100 de dolari pe baril, iar produsele anexe (precum păcura) la 45 de dolari pe baril.
Financial Times. Soldații ucraineni vor începe de săptămâna viitoare antrenamentele pe tancurile Leopard 2. Se estimează că vor dura aproximativ șase săptămâni.
Premierul polonez spune că țara sa este pregătită să livreze Ucrainei avioane de luptă F-16, dacă aliații NATO vor decide acest lucru. Îl atacă pe cancelarul german Scholz, despre care a spus că “încă crede că trebuie să facă afaceri ca de obicei cu Rusia”.
Război în Ucraina. Rușii bombardează puternic orașele controlate de ucraineni din regiunea Donețk. Sâmbătă au lovit patru clădiri de apartamente și un hotel din orașul Kostiantynivka. Bilanțul provizoriu indică trei morți și cel puțin doi răniți.
Wall Street Journal: Administrația Biden înclină spre o decizie în favoarea transferului de tancuri Abrams în Ucraina, pentru a debloca o decizie similară din partea Germaniei privind tancurile sale Leopard 2.
Polonia a cerut oficial Germaniei să aprobe transferul tancurilor Leopard 2 Ucrainei. Berlinul va răspunde “cât se poate de repede”.
Război în Ucraina. Rușii intensifică ostilitățile în regiunea Zaporijie, din sud-estul Ucrainei. Armata ucraineană raportează atacuri cu rachete asupra mai multor orașe.
Război în Ucraina. Soldații ucraineni vor începe, în Polonia, antrenamentele pe tancurile germane, deși aliații au anunțat vineri că decizia privind furnizarea de tancuri Leopard “nu a fost încă luată”.
Pentagonul consideră că furnizarea de tancuri Abrams Ucrainei “nu are sens în acest moment”. Germania a lăsat de înțeles că va accepta să trimită tancurile sale Leopard numai dacă SUA vor face același lucru.
Reuters: Guvernul german a stabilit că va trimite tancuri Ucrainei numai dacă și Statele Unite vor face același lucru. Șeful Pentagonului va ajunge astăzi la baza militară Ramstein din Germania.
Germania. Ministrul Apărării își anunță demisia, pe fondul numeroaselor gafe și critici din ultimele săptămâni.