Volodimir Zelenski și-a început turneul european cu Marea Britanie. În fața parlamentarilor și membrilor guvernului, a mulțumit pentru sprijinul acordat Ucrainei și a făcut un apel pentru livrarea aeronavelor de luptă: Vom face tot ce este posibil și imposibil pentru a face lumea să ne furnizeze avioane moderne pentru a da putere și a proteja piloții care apoi ne vor proteja pe noi. (…) Avem libertate, dați-ne aripi pentru a o proteja”, a spus președintele ucrainean, care la finalul discursului a adăugat: “Voi pleca astăzi din Parlament, mulțumindu-vă tuturor în avans pentru puternicele avioane engleze”.

Președintele ucrainean a oferit în mod simbolic președintelui Camerei Comunelor din Parlamentul britanic o cască a unui pilot ucrainean: “Sper că acest simbol va ajuta la formarea viitoarei coaliții pentru livrearea avioanele de luptă Ucrainei. Avem libertate, dați-ne aripi să o apărăm”.

Amintim că astăzi, guvernul britanic a anunțat oficial că începe antrenamentul cu piloții ucraineni pe “avioane de luptă sofisticate, la standard NATO”. Până acum, țările care au livrat armament Ucrainei nu au furnizat și avioane militare.

Volodimir Zelenski va fi primit, în această după-amiază, și de Regele Charles, iar apoi va pleca, mai întâi spre Paris, iar apoi la Bruxelles. Marea Britanie este al treilea stat pe care președintele Zelenski îl vizitează de când țara sa este în război, el mergând anterior în SUA înainte de Crăciun, iar apoi în Polonia.

Surse alternativă: CNN, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday