Știri verificate
Donald Trump anunță că va merge joi la Atlanta “pentru a fi arestat”. Totuși, la fel ca în celelalte trei procese penale deschise, el nu va fi băgat după gratii. În Georgia, va plăti însă 200 de mii de dolari, o cauțiune care va acoperi în avans cheltuielile judiciare.

O companie aerospaţială din California intenţionează să lanseze un nou tip de avion în următorii 7 ani, cu aripi integrate cu fuzelajul. Ar urma să aibă consum redus de carburant şi să genereze cu până la 50% mai puţine emisii de carbon.

-
Kiev. Autoritățile au expus zeci de tancuri și blindate rusești, distruse în război, cu ocazia Zilei Naționale. O astfel de ”paradă” a avut loc și anul trecut.

Volodimir Zelenski anunță că Grecia este a treia țară care va antrena piloți ucraineni pe avioane F-16, după Danemarca și România.

Analiză FT. China face eforturi pentru ca grupul BRICS, din care face parte și Rusia, să devină un rival geopolitic al G7. Discuții despre o amplă extindere a organizației, inclusiv cu Belarus și Iran.

Cotațiile gazelor naturale europene au crescut cu peste 10% pe parcursul ședinței de tranzacționare. O posibilă grevă în Australia ar putea afecta importurile de gaze naturale lichefiate în Europa și Asia.

-
Ministrul de Interne trimite Corpul de Control la IPJ Constanța, după ce tânărul care a provocat accidentul de pe litoral a fost lăsat liber în trafic de polițiști, cu două ore înainte, deși avea droguri în mașină: ”Investigăm dacă lucrurile s-au desfășurat profesional și în acord cu legea”.

Hawaii. 850 de persoane sunt încă dispărute, în urma incendiilor de pe insula Maui care au distrus orașul Lahaina. Bilanțul oficial al deceselor a ajuns la 114 persoane.

Război în Ucraina. Rusia avertizează că furnizarea de avioane F-16 Ucrainei va duce la o escaladare a conflictului. Condamnă ferm decizia Danemarcei și Olandei de a oferi Kievului astfel de aeronave.

CNAIR a semnat contractul pentru modernizarea drumului național ce leagă Târgoviște de Sinaia, ce poate fi folosit ca alternativă pentru DN 1. Valoarea investiției este de 1,16 miliarde de lei, fără TVA.

Raport. Autoritățile saudite de la granița cu Yemen au comis crime în masă. Sute de imigranți au fost împușcați mortal, în timp ce încercau să treacă frontiera. Arabia Saudită neagă acuzațiile.

Germania. Ministrul Economiei vrea înăsprirea legislației privind investițiile străine, cu scopul de a spori securitatea economică și de a reduce dependența companiilor de China.
București. Trafic îngreunat la metrou, pe Magistrala 2, Berceni – Pipera, din cauza unei defecțiuni tehnice la un tren. Se circulă la intervale de cel puțin zece minute. Trenurile nu circulă între Dimitrie Leonida și Berceni.
Meteorologii au extins până marți codul portocaliu de caniculă pentru București și județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța și Ilfov. Temperaturile pot urca până la 39 de grade.

Agenția Spațială a Indiei se așteaptă ca sonda lansată luna trecută să aselenizeze miercuri la polul sudic al Lunii, după eșecul recent al Rusiei. Dacă va reuși, India va deveni prima țară care ajunge pe partea întunecată a satelitului Pământului.

Marea Britanie. Prețurile locuințelor au înregistrat în august o scădere de -1,9% față de iulie. Este cea mai mare ieftinire din august 2018, dar dobânzile în creștere afectează cererea.

Război în Ucraina. Armata Ucraineană lărgește breșa făcută în defensiva fortificată rusească lângă Robotine, pe principala axă a contraofensivei. ISW evaluează că un eventual colaps al unei unități ruse din prima linie poate induce panică și o cădere a frontului pe spații largi.

Volodimir Zelenski anunță că Olanda va furniza Ucrainei 42 de avioane F-16, iar Danemarca alte 19. Piloții ucraineni au început deja antrenamentul, care va dura cel puțin șase luni, în Danemarca și România.

Polițiștii au reținut aproape opt sute de permise, în ultimele 24 de ore, dintre care 117 pentru alcool și 15 pentru consum de droguri. Au retras 276 de certificate de înmatriculare.

Sonda rusească Luna-25 s-a prăbușit pe Lună, după ce a întâmpinat probleme în timp ce încerca să pătrundă pe orbita satelitului natural. Prima misiune a Rusiei pe Lună, după 47 de ani, a eșuat.

