Știri verificate
Armata SUA a semnat un contract cu producătorul de arme Raytheon în valoare de 182 de milioane de dolari, pentru aprovizionarea Ucrainei cu sisteme avansate de rachete sol-aer NASAMS.

Analiză. Mai multe state UE solicită retragerea vizelor turistice pentru rușii care au găsit rute ocolitoare pentru a-și petrece vacanțele în sudul și vestul Europei. Finlanda, principala țară “de tranzit”, după închiderea spațiului aerian european pentru avioane rusești.

-
Șeful militar al NATO transmite, de Ziua Independenței Ucrainei, că “armata ucraineană a schimbat războiul modern și poate câștiga războiul cu Rusia”. În paralel, SUA anunță cel mai mare ajutor militar de până acum, în valoare de trei miliarde de dolari.

Autoritățile rusești au anunțat, într-un mesaj pe care l-au șters ulterior, că până acum o mie de copii ucraineni au fost luați doar din Mariupol și au fost duși în Rusia, pentru a fi adoptați de familii de ruși.

Germania. Banca Centrală avertizează că riscul de recesiune este din ce în ce mai mare pentru economia germană și că inflația ar putea depăși 10% la toamnă, în cazul unei întreruperi de aprovizionare cu gaze naturale rusești.

Analiză CNN. Iarna va pune la încercare sprijinul întregii UE pentru Ucraina, pe măsură ce nivelul de trai al populației va fi și mai puternic afectat, iar costurile pentru încălzire ar putea crește semnificativ.

-
Rusia. UPDATE: Ucraina neagă categoric orice fel de implicare în asasinarea fiicei lui Alexander Dughin (apropiat al lui Vladimir Putin). Anchetatorii susțin că explozibilul a fost plasat sub mașina acesteia în timpul unui festival.

Ministerul rus de Externe consideră că decizia României de a expulza încă un diplomat rus este “fără motiv și sub un pretext exagerat” și transmite că Moscova “va răspunde în mod adecvat”.

Război în Ucraina. Atac rusesc cu rachete în orașul Voznesensk (regiunea Nikolaev), la 30 km de centrala nucleară Pivdennoukrainsk, a doua cea mai mare din țară. Bilanțul inițial indică 12 răniți, dintre care patru copii.

Rusia susține că a trimis în exclava Kaliningrad trei avioane de luptă MiG-31, echipate cu rachete hipersonice de tip Kinjal. Finlanda acuză că avioane similare i-au încălcat spațiul aerian, în această dimineață.

China va trimite trupe în Rusia peste două săptămâni pentru a participa la exerciții comune, alături de Belarus și India. Susține că “evenimentul nu are legătură cu situația internațională actuală”.

Rusia. Incendiu puternic într-un port de la Marea Azov, situat peste apă de orașul ucrainean Mariupol. Presa rusă relatează că a ars un hangar și nu s-au înregistrat victime, fără a preciza cauza.

Ucraina. Rușii se pregătesc intens pentru referendumuri de anexare în zonele ocupate. Intenționează să aplice un “sistem de vot” prin care soldați ruși vor merge din casă în casă. Ucraineni avertizează că oamenii vor fi amenințați sau împușcați.

Ucraina. Agenția nucleară de stat avertizează că unele părți ale centralei nucleare Zaporijie au fost “grav avariate” după ce o stație care conținea oxigen și azot și o clădire auxiliară au fost lovite ieri de bombardamentele ruse: “Există acum un risc crescut de incendiu și radiații”.

Război în Ucraina. Serviciile de informații ucrainene susțin că rușii au minat Centrala Nucleară Zaporijie. Tensiune pe Frontul de Sud, unde, atât rușii, cât și ucrainenii, se așteaptă la o acțiune ofensivă a celeilalte părți.

Putin și Erdogan au convenit vineri să intensifice cooperarea economică, inclusiv în domeniul energetic și comercial, dintre Rusia și Turcia. Președintele turc a acceptat să plătească o parte a gazului rusesc în ruble.

Anatoli Ciubais, un fost oficial de rang înalt al Kremlinului care a demisionat ca răspuns la invazia lansată de Rusia în Ucraina, s-a îmbolnăvit brusc și este internat într-un spital din Europa. Îmbolnăvirea sa a trezit suspiciuni, dar el nu crede că a fost otrăvit.

Război în Ucraina. Rușii și ucrainenii se acuză reciproc de bombardarea unei închisori din Donețk, pe teritoriul controlat de separatiști. După bilanțul rușilor, 40 de prizonieri de război ucraineni și-au pierdut viața, iar 75 au fost răniți.

Două fregate turcești și un submarin au intrat în Marea Neagră, concomitent cu anunțul oficial al Kievului cu privire la stabilirea coridoarelor de transport pentru navele ucrainene de cereale. Potrivit presei ucrainene, navele turcești vor escorta cargourile cu cereale.

Rusia. Roscosmos anunță o decizie ”definitivă” de retragere din proiectul Stației Spațiale Internaționale, după 2024. Agenția își va dezvolta propria stație spațială.

