Încă din prima zi a războiului pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina, statele occidentale i-au acordat acesteia ajutor. Țările din NATO și UE și-au demonstrat în acest context funcționalitatea, stabilind o serie de acorduri și strategii pentru susținerea Ucrainei, dar și sancțiuni împotriva Rusiei. În ciuda acestor aspecte, apropierea iernii și accentuarea crizei ar putea determina cetățenii din statele europene să se opună continuării susținerii Ucrainei în schimbul investițiilor în proprile state.

La nivelul Europei, dar nu numai, efectele crizei generate de războiul din Ucraina și schimbările climatice se simt deja. Spania obligă magazinele să stingă luminile pe timp de noapte, în alte locuri autoritățile locale îndeamnă cetățenii să economisească. În Germania, Berlinul stinge reflectoarele care iluminează 200 dintre clădirile și monumentele sale istorice, iar o serie de orașe din Austria, Germania, Franța și Italia au redus iluminatul stradal și au oprit ecranele pentru reclame.

Se preconizează că situația va deveni mult mai dificilă la iarnă când oamenii vor trebui să își încălzească locuințele, cu gaze al căror preț a crescut simțitor. Intervenția statelor occidentale pentru atenuarea acestei situații va fi îngreunată de cheltuielile destinate Ucrainei. În acest context, dar și dacă Ucraina nu va face progrese notabile pe front, este posibil ca anumiți lideri europeni să facă presiuni pentru negocierea unui acord de pace între cele două state. 

De-a lungul timpului, tipurile de arme pe care le trimitem au devenit mai complexe, la fel ca și pregătirea necesară pentru a le folosi eficient. Vestea bună este că aceste arme îi ajută pe ucraineni să reziste. Vestea proastă este că, cu cât războiul durează mai mult, cu atât aceste livrări de arme vor fi mai puține”, a declarat un oficial al NATO pentru CNN.

Următoarele câteva luni vor fi cele mai grele pentru națiunile europene, de la începutul războiului. Cetățenii vor simți o așa-numită criză a costului vieții, subliniază CNN, care consideră că unii oameni vor fi nevoiți să cumpere mai puțină mâncare pentru a-și putea încălzi locuințele. În plus, cheltuielile au crescut și cu găzduirea refugiaților ucraineni. Astfel, este greu pentru liderii politici să justifice cheltuirea banilor și a energiei în sprijinul unei țări din estul Europei, mai ales când unii dintre cetățenii lor pot simți că au fost deja “suficient de generoși”.

Sancțiunile occidentale au determinat cheltuieli importante și pentru UE, dar și reacția Moscovei care a redus fluxul de gaze naturale. În 2021, Rusia a furnizat 55% din totalul importurilor de gaze naturale din Europa. În acest context, liderii europeni au decis să încerce renunțarea completă la importurile rusești de gaze naturale. Există însă temerea că măsura va fi considerată radicală de unele state care nu vor dori sau putea să o aplice.

Cetățenii europeni, care inițial au criticat acțiunile Rusiei, vor începe probabil să se confrunte cu “oboseala de război”, ceea ce va determina pierderea entuziasmului și totodată a dorinței ca statele lor să se mai implice în acest conflict. Această situație ar putea fi amplificată de problemele politice interne de la nivelul fiecărui stat european. În Italia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii urmează alegeri care pot aduce la conducere lideri cu viziuni diferite în ceea ce privește războiul. De altfel, cei care se află deja la conducere, precum Emmanuel Macron și Olaf Scholz, susțin dialogul dintre Occident și Moscova. Președintele francez a declarat de mai multe ori că negocierile dintre Rusia și Ucraina sunt inevitabile, iar cancelarul german a respins măsura propusă de a interzice vizele pentru cetățenii ruși.

Sursa: CNN

Sursă foto: Helinloik | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday