Ministerul rus al Apărării susține faptul că ucrainenii au tras cu rachete Himars în clădirea închisorii din localitatea Olenivka controlată de separatiștii pro-ruși, aflată în regiunea Donețk.

Ministerul afirmă că acolo se aflau în detenție militari ucraineni, inclusiv cei din batalionul Azov, ultimii apărători ai Mariupolului. Liderul separatiștilor din Donețk, Denis Pușilin, a declarat că în centrul de detenție se aflau 193 de persoane, între care niciun cetățean străin.

În schimb, Statul Major al Armatei Ucrainene denunță un atac de artilerie sub steag fals, efectuat de Armata Rusă. Spune că scopul este de a imputa Kievului crime de război și a ascunde execuțiile care s-au produs în închisoare.

Ministrul ucrainean de Externe a cerut comunității internaționale să condamne Rusia pentru încălcarea brutală a dreptului umanitar internațional și să numească Rusia drept stat terorist. A cerut o investigație din partea Procuraturii Curții Penale Internaționale.

Mass-media rusă a publicat imagini cu clădirea avariată, precum și cu cadavre acoperite cu pături sau corpuri carbonizate. Reuters și CNN subliniază că nu au putut verifica în mod independent autenticitatea videoclipurilor.

Surse alternative: Reuters, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday