Știri verificate
Ministrul britanic al Apărării a efectuat o vizită neanunțată la Kiev. A discutat cu omologul ucrainean despre posibilitatea de a trimite noi rachete de croazieră “Storm Shadow”, cu rază lungă de acțiune.
Presa israeliană: Ucraina va testa luna viitoare, la Kiev, un sistem avansat de alertă antirachetă furnizat de Israel și adaptat special pentru teritoriul ucrainean.
-
Război în Ucraina. Serviciile Secrete ucrainene avertizează că Rusia plănuiește o provocare sub steag fals, la granița dintre Ucraina și Belarus, care vizează “distrugerea infrastructurii și posibile victime în rândul populației”.
Ucraina. Șase baloane rusești de recunoaștere au fost doborâte deasupra Kievului. Autoritățile spun că au rolul de a face antiaeriana să irosească muniția pe ele. Nu este clar dacă este același tip de balon depistat și în Moldova.
Război în Ucraina. Întreruperi de electricitate în Odesa, după ce o substație de înaltă tensiune a fost avariată de atacurile rusești. Peste o sută de luptători ucraineni de la Mariupol, Herson și Bahmut au fost eliberați, după un schimb de prizonieri cu Rusia.
Vladimir Putin: Rusia este pregătită să negocieze cu toate părțile implicate în războiul din Ucraina, dar Kievul și susținătorii săi occidentali au refuzat să se angajeze în discuții.
-
Șeful Statului Major al Armatei ruse: Occidentul intensifică ajutorul militar pentru Ucraina, iar SUA, Marea Britanie, Polonia și România au cea mai mare contribuție la livrarea de arme către Kiev.
Război în Ucraina. Rusia a atacat capitala Kiev cu zeci de drone iraniene azi-noapte, însă antiaeriana ucraineană a doborât cea mai mare parte din acestea. Două persoane rănite și mai multe clădiri avariate.
Volodimir Zelenski neagă că racheta care a lovit în Polonia ar fi fost lansată de antiaeriana Ucrainei: “Nu am nicio îndoială că nu a fost racheta noastră. Vrem să participăm la anchetă.”
Război în Ucraina. UPDATE. Rușii au lansat aproximativ 100 de rachete asupra Ucrainei, cele mai multe la Kiev, unde se afla în vizită și ministrul olandez de Externe. Rețelele de electricitate și internet, puternic afectate.
Analiză. Rusia ar putea copleși Ucraina din punct de vedere al aviației, dacă Occidentul nu va furniza Kievului sisteme de apărare anti-aeriene și aeronave de luptă moderne. Dezavantajul rușilor este pregătirea slabă.
Ucraina. Primarul Kievului cere populației din oraș să fie pregătită de o eventuală evacuare temporară, din cauza unor posibile pene de curent masive și întreruperi de alimentare cu apă și căldură.
Rusia. Putin a semnat o lege pentru mobilizarea în serviciul militar a cetățenilor liberați condiționat din închisori, dar care au condamnări pentru fapte grave, precum crimă, tâlhărie sau furt.
Război în Ucraina. Întreruperi ale furnizării de electricitate la nivel național, după ce țara și-a pierdut peste 40% din capacitatea de generare a energiei electrice, în urma bombardamentelor rusești.
Kiev. Una dintre rachetele rusești lansate în această dimineață a lovit la 850 de metri de Ambasada României. MAE precizează că angajații instituției sunt în siguranță.
Germania. Ministrul Apărării refuză cererea Ucrainei de a-i trimite tancuri, argumentând că “nicio țară nu a trimis până acum vehicule de luptă de fabricație occidentală ucrainenilor”.
Analiză. Administrația Biden înarmează Ucraina cu arme din ce în ce mai eficiente, care pot provoca daune serioase forțelor ruse și, spre deosebire de începutul războiului, americanii nu mai par îngrijorați de reacția Moscovei.
Ucraina. Sute de persoane s-au strâns în centrul Kievului la o “paradă” sarcastică a tancurilor rusești. Autoritățile au expus zeci de vehicule blindate capturate sau distruse ale invadatorilor.
Ucraina. Agenția nucleară de stat avertizează că unele părți ale centralei nucleare Zaporijie au fost “grav avariate” după ce o stație care conținea oxigen și azot și o clădire auxiliară au fost lovite ieri de bombardamentele ruse: “Există acum un risc crescut de incendiu și radiații”.
Ucraina. Klaus Iohannis, în vizită la Kiev. El se alătură liderilor din Franța, Germania și Italia, sosiți mai devreme în capitală.
