Deputații europeni au decis vineri, în mod informal, să propună un plan de creștere a producției de armament la nivelul Uniunii Europene, cu scopul de a ajuta statele membre să își refacă stocurile afectate de livrările către Ucraina și de a susține în continuare Kievul în războiul cu Rusia. Bugetul propus pentru acest proiect este de 500 de milioane de euro. 

În timpul negocierilor, deputații europeni au insistat și asupra includerii în legislație a unor cerințe care să asigure că țările UE vor furniza Ucrainei muniția finanțată în cadrul proiectului respectiv, fără ca aceasta să fie supusă restricțiilor de export.

Negociatorii solicită Comisiei Europene, într-o declarație comună, să aibă în vedere prezentarea cât mai curând posibil a oricărei alte inițiative necesare pentru consolidarea bazei tehnologice și industriale europene de apărare, a unei finanțări adecvate, precum și a unui cadru juridic care să asigure securitatea aprovizionării și care să sprijine producția de muniție.

Propunerea trebuie să fie aprobată de Parlament și de Consiliul UE pentru a deveni lege. Aceasta va fi supus la vot în Comisia pentru industrie, cercetare și energie luni, 10 iulie, și în plenul reunit al Parlamentului în aceeași săptămână.

Comunicatul Parlamentului European

Foto: Elswarro | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday