Știri verificate
SUA și Marea Britanie și-au manifestat susținerea pentru ca prim-ministrul olandez Mark Rutte să devină secretarul general al NATO, după încheierea mandatului lui Jens Stoltenberg.
SUA. Procurorii cer ca Donald Trump să fie amendat cu 250 de milioane de dolari, iar el și fiii săi să nu mai poată face afaceri în New York, în dosarul în care fostul președinte este acuzat că a obținut peste 100 de milioane de dolari prin supraevaluarea averii.
-
Sondaj WSJ. Majoritatea alegătorilor americani consideră că Joe Biden este prea bătrân pentru a candida pentru al doilea mandat la președinție, și dezaprobă modul în care acesta a gestionat politica și economia SUA.
SUA. Mike Pence, vicepreședinte în perioada mandatului lui Donald Trump, va candida împotriva acestuia în cursa pentru nominalizarea la alegerile din 2024.
SUA. Donald Trump promite că va revoca dreptul copiilor imigranților ilegali de a obține cetățenie americană la naștere, în prima zi de mandat, dacă va redeveni președinte.
SUA. Joe Biden și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024.
-
SUA. Fox News a încheiat colaborarea cu Tucker Carlson, cel mai cunoscut prezentator al său. Update: Și CNN a anunțat încetarea contractului lui Don Lemon, unul dintre cei mai populari moderatori ai postului.
Analiză Reuters. Rechizitoriul publicat de procurorul federal în cazul procesului lui Donald Trump nu detaliază infracțiunile comise de fostul președinte. Experții consideră că esența procesului se va baza pe o serie de dovezi care nu au fost încă făcute publice.
SUA. Donald Trump susține că a strâns peste patru milioane de dolari de la susținătorii săi în doar 24 de ore, după ce a fost pus sub acuzare.
Analiză Sky News. După ce a fost pus sub acuzare, Donald Trump își va transforma procesul din New York într-un “spectacol” și va miza pe sprijinul susținătorilor săi. Probabil va acuza din nou “o vânătoare de vrăjitoare”.
SUA. Judecătorii din Georgia au desecretizat o parte din raportul privind eforturile lui Donald Trump de a răsturna rezultatele alegerilor din 2020. Nu au fost constatate elemente de fraudă generalizată, dar arată că mai mulți martori (nenumiți) au mințit în cadrul declarațiilor.
Donald Trump a fost amendat cu un milion de dolari pentru că i-a intentat lui Hillary Clinton “un proces motivat politic”, acuzând-o fără dovezi că ar fi fraudat alegerile din 2016.
Meta (Facebook) a acceptat să plătească 725 de milioane de dolari pentru a închide procesul prin care e acuzată ca a permis Cambridge Analytica să acceseze datele a 87 de milioane de utilizatori.
Donald Trump anunță oficial că intră în cursa internă a Partidului Republican pentru obținerea nominalizării de candidat la alegerile prezindențiale din 2024. Între timp, republicanii s-au apropiat la doar un loc distanță de obținerea majorității în Camera Reprezentanților.
SUA. Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump, condamnat la patru luni de închisoare pentru că a refuzat să depună mărturie în fața comisiei care anchetează insurecția de la Capitoliu. Decizia nu e definitivă.
SUA. Donald Trump și trei dintre copiii săi au fost trimiși în judecată, într-un proces civil, pentru fraudă fiscală. Potrivit Procurorului General al statului New York, Organizația Trump a înșelat creditorii, asigurătorii și autoritățile prin supraevaluarea valorii proprietăților sale, timp de un deceniu.
SUA. Departamentul de Justiție a publicat documentul în baza căruia a obținut mandatul de percheziție a reședinței fostului președinte Donald Trump. Acesta susține că “nu a făcut nimic greșit”.
Donald Trump este cercetat penal pentru posibile încălcări ale legii privind spionajul. FBI a recuperat 11 seturi de documente clasificate din perchezițiile efectuate la începutul săptămânii la Mar-a-Lago, inclusiv unele materiale marcate drept “strict secret”.
SUA. Donald Trump a sugerat că va candida din nou la președinție în 2024 și că va lua în considerare grațierea acuzaților în asediul asupra Capitoliului, dacă va câștiga alegerile.
SUA. Liderul grupării extremiste Oath Keepers, arestat de FBI și inculpat, alături de alte zece persoane, în ancheta evenimentelor de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.
