Donald Trump a făcut anunțul la reședința sa din Mar-a-Lago, Florida, la o săptămână după alegerile intermediare, în care republicanii nu au reușit să câștige atâtea locuri în Congres pe cât speraseră. Reuters observă că, în discursul său care a durat puțin mai mult de o oră, Donald Trump s-a ferit de insultele care au marcat alte apariții publice, optând în schimb pentru o critică la adresa președinției lui Biden.

Intrarea în cursa pentru președinția SUA presupune câștigarea alegerilor primare din interioroul Partidului Republican, unde este de așteptat că Donald Trump va întâmpina cel puțin un contracandidat serios, în persoana guvernatoului Floridei, Ron DeSantis. CNN observă că Donald Trump va fi sub asediu, la fel ca și acum șapte ani, când “a muncit” să obțină nominalizarea în dauna colegilor de partid mai experimentați politic, și de această dată Trump pornește în cursă dintr-o poziție defensivă. Deși acum pare a fi favoritul Partidului Republican, va înfrunta obstacole “de nedescris” până să apară pe buletinul de vot. 

Între timp, majoritatea televiziunilor americane proiectează că republicanii au ajuns la 217 locuri câștigate în Camera Reprezentanților, din 218 necesare pentru a realiza majoritatea.

Totuși, democrații au redus substanțial avansul acestora, așa încât și dacă republicanii au majoritatea, aceasta va fi una foarte fragilă.

Surse alternative: CBS, New York Times, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday