Știri verificate
Parlamentul European a votat rezoluția prin care cere Consiliului UE acționarea în justiție a Austriei pentru că s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, “fără nicio justificare de natură juridică”.
Euractiv: România și Bulgaria ar putea deveni membre ale Spațiului Schengen anul acesta, dacă continuă eforturile de combatere a migrației ilegale. Ambele au primit ajutor financiar pentru proiecte de gestionare a frontierelor.
-
Eurostat. Puterea de cumpărare a românilor a urcat la 88% din media UE, peste Bulgaria, Ungaria sau Slovacia. Cel mai mare procent se înregistrează, în continuare, în Luxemburg (138%).
Bulgaria. Cel puțin 18 persoane au fost găsite decedate, într-un camion abandonat care transporta ilegal 40 de migranți. Celelalte persoane au fost transportate la spital, unele în stare gravă.
Marea Neagră. Forțele navale bulgare au dezamorsat marți o mină marină care plutea în derivă. O altă mină aflată la 200 de metri de mal a fost neutralizată luni.
Bulgaria. Președintele convoacă din nou alegeri anticipate, a cincea rundă de vot în doar doi ani. Nici Partidul Socialist nu a reușit să obțină sprijin în parlament pentru formarea guvernului.
-
România și Bulgaria au fost respinse prin vot de la aderarea la Spațiul Schengen. Croația a primit vot pozitiv și unanim pentru intrare. Austria s-a opus intrării României, iar Olanda intrării Bulgariei. Germania și alte state europene nu au reușit să obțină deocamdată o extindere mai amplă.
Bulgaria. Doi polițiști uciși la Burgas de șoferul unui autocar cu zeci de migranți, care a refuzat să oprească la semnalele agenților și s-a izbit cu viteză de mașina acestora.
Starea celor cinci români răniți în accidentul din Bulgaria și transferați ieri în România este în continuare gravă, dar stabilă. Potrivit reprezentanților Spitalului Floreasca, trei sunt internați la ATI, iar ceilalți doi în saloane postoperatorii.
Bulgaria. Parlamentul ridică veto-ul aplicat demarării negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE. Guvernul de la Sofia a împiedicat acest demers din cauza unei dispute cu privire la drepturile etnicilor bulgari de pe teritoriul țării vecine.
Bulgaria amenință că va bloca prin veto noul set de sancțiuni propus de UE pentru blocarea importurilor de țiței rusesc, dacă nu i se va permite o derogare.
NATO suplimentează forțele militare în Europa de Est. Mai multe state membre trimit nave și avioane în țările din flancul estic. În schimb, Rusia afirmă că “totul este doar o isterie”.
Premierul Bulgariei respinge ferm cererea Rusiei cu privire la retragerea trupelor NATO: Suntem un stat suveran și am ales de mult să fim membri NATO. Astfel, noi decidem să ne apărăm în coordonare cu partenerii noștri.
Bulgaria. Proteste față de restricțiile epidemice, în fața sediului Parlamentului din Sofia. Mai multe persoane au fost rănite în urma confruntărilor între poliție și manifestanți, după ce aceștia din urmă au încercat să intre în clădire.
Bulgaria a raportat primele 12 cazuri de infectare cu varianta Omicron, majoritatea în capitala Sofia. Toate persoanele infectate, dintre care șapte vaccinate, prezintă simptome ușoare și nu necesită spitalizare.
Bulgaria. Incendiu la un spital Covid din sudul țării. Trei pacienți au decedat, deși un singur salon a fost afectat. Ministerul Sănătății precizează că incendiul ar fi izbucnit de la o țigară aprinsă de unul dintre pacienți.
Analiză CNN. Realitatea incomodă a UE – discrepanța între ratele de vaccinare din Vest față de cele din România și Bulgaria. Problema ține de ezitarea populației, alimentată de neîncrederea în autorități și teoriile conspirației.
Marea Neagră. Autoritățile bulgare nu au reușit încă să golească încărcătura de îngrășăminte chimice din nava eșuată săptămâna trecută pe coasta Bulgariei, la jumătatea distanței dintre Varna și Vama Veche. Temeri privind un eventual dezastru ecologic.
România intră de duminică pe lista roșie a UE privind riscul epidemiologic (întocmită de ECDC). Acest lucru înseamnă că anumite țări (de exemplu Germania) vor putea cere celor care vin din România test negativ, chiar dacă sunt vaccinați. Cei care nu prezintă un astfel de test vor trebui să stea în carantină.
Autoritățile au actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. De duminică, Spania și Danemarca intră în zona verde. În zona galbenă trec Bulgaria și Franța (din cea roșie) și Moldova (din cea verde).
