Austria a blocat prin veto aderarea României la Spațiul de liberă circulație europeană Schengen. În același timp, Olanda a blocat intrarea Bulgariei. Croația a primit vot unanim pentru și va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2023, informează Euronews.

După ședința JAI, unde s-au întâlnit miniștrii de Interne din Uniunea Europeană, comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat: “Spun cetățenilor din Croația bine ați venit! Mă îndrept către români și bulgari: Voi meritați să fiți membri deplini în Schengen. Meritați acces în zona de liberă circulație, aveți susținere puternică din partea Comisiei. Sunt dezamăgită și împart această dezamăgire cu cetățenii bulgari și români. Sunt convins că vom ajunge la aderarea României, iar asta va fi prioritatea mea. Când vine vorba despre aderarea României și Bulgariei, nu suntem uniți, iar asta ne face slabi.”

Discuția poate fi reluată săptămâna viitoare, la Consiliul European, unde se întâlnesc șefii de state și de guverne din UE.

Dacian Cioloș, membru al Parlamentului European, a confirmat într-o declarație la Digi24, în contextul conflictului politic din interiorul Consiliului JAI privind aderarea României la Schengen, că Germania și Luxemburg au decis să susțină ferm aderarea României pentru a împiedica un “număr populist” al guvernului austriac prin vocea ministrului de Interne. 

Dacian Cioloș sugerează că decizia Austriei de a respinge aderarea României la Spațiul Schengen este legată de mandatul cancelarului: [Germania și Luxemburg] nu vor să-l lase pe cancelarul austriac Nehammer să-și facă numărul populist, cum a făcut și Viktor Orban. Cât timp România e fermă, să joace acest vot. Pentru electoratul său, subiectul migrației este unul sensibil. Eu vorbesc de cancelarul austriac, pentru că partidele din Austria înțeleg contextul global și nu se opun în acest fel. Cancelarul este cel ce se joacă cu aceste fapte“.

Germania, probabil, trebuie să se implice pentru ca UE să nu fie luată ostatică de un politician care joacă campania electorală de acasă. Eu văd două posibilități – ca ministrul austriac să aibă mandat să poată lua o decizie astăzi sau ar putea să încerce să facă pași pentru ca decizia finală să fie luată de Nehammer pe 15-16 decembrie, a mai spus Cioloș.

Europarlamentarul mai precizează că “Austria se izolează și ar putea avea nevoie și ea de alte decizii favorabile. E un populism de joasă speță și mă surprinde că mai e în Partidul Popular European. Este cinic și joacă cu cinism un subiect important pentru UE aderarea României, Bulgariei, Croației. Știam că Germania sprijină activ România, că ei sunt favorabili unei decizii astăzi. Știam că Luxemburg și premierul luxemburghez are contacte bune politice și în România, fiind un om cu principii și valori. Nu suportă populismul unui politician cinic care încurcă decizii europene”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday