Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene se îndreaptă către adoptarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează o renunțare treptată la petrolul rusesc. În acest context, astăzi și marți vor avea loc noi discuții pentru ca liderii UE să se asigure că țările dependente de energia rusă vor putea face față noilor măsuri. 

Cu toate acestea, vicepremierul bulgar Assen Vassilev a declarat că țara sa nu va sprijini aceste noi măsuri, decât în cazul în care va putea obține o derogare din partea UE. Vassilev a motivat decizia Bulgariei prin faptul că singura sa rafinărie din portul Burgas de la Marea Neagră are nevoie de timp pentru a-și moderniza instalațiile și pentru a trece la procesarea petrolului provenit din alte state. 

Poziția noastră este foarte clară. Dacă va exista o derogare pentru unele țări, vrem să obținem și noi o derogare“, a declarat Vassilev, ieri, la televiziunea națională BNT. “Dacă nu, nu vom susține sancțiunile. Dar nu mă aștept să ajung la asta, pe baza discuțiilor de acum“, a adăugat el.

Alte state precum Ungaria, Slovacia și Republica Cehă, care nu au ieșire la mare și depind în mare măsură de țițeiul rusesc, au cerut o derogare de la noile sancțiuni propuse, întrucât nu pot asigura încă surse care să înlocuiască importurile rusești. 

În acest sens, Comisia Europeană a propus vineri modificări ale embargoul asupra petrolului rusesc, pe care l-a planificat inițial, pentru a acorda celor trei țări mai mult timp pentru a se adapta la noua situație. În ceea ce privește Bulgaria însă, acesteia nu i s-a aprobat nicio concesie, conform unor oficiali ai UE citați de Reuters.  

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday