Președintele Rumen Radev anunță că va propune ca alegerile să aibă loc pe 2 aprilie, însă analiștii sunt sceptici față de posibilitatea ca noua rundă de vot să se concretizeze cu formarea unui guvern solid. Cel mai probabil, explică aceștia, noua tură de alegeri va da naștere unui alt parlament fragmentat, care va avea, din nou, dificultăți în formarea unui guvern de coaliție funcțional.

Pe lângă acest lucru, criza politică din Bulgaria va continua să îngreuneze încercarea țării de a adera la Zona Euro în 2024. De asemenea, ar putea întârzia implementarea măsurilor privind combaterea corupției la nivel înalt și, implicit, ar putea împiedica exploatarea eficientă a miliardelor de euro acordate de UE prin PNRR. Bulgaria nu reușește să treacă de acest blocaj politic încă din 2020, când în țară au izbucnit proteste masive împotriva corupției. 

La începutul lunii octombrie 2022, Bulgaria organizase a patra tură de alegeri anticipate într-un interval de doi ani, dar rezultatul a fost neconcludent. Partidul fostului premier Boiko Boriso nu a reuşit să formeze o coaliţie de guvernare, cu toate că partidul său, GERB, obținuse primul loc la scrutinul din 2 octombrie. Ulterior, al doilea cel mai mare partid din Parlamentul Bulgariei, “Continuăm Schimbarea”, anunța că nu mai intenționează să formeze un guvern, pe fondul lipsei de sprijin din partea parlamentarilor. 

Surse alternative: AP News, AA

Sursa foto: Tupungato | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday