Incendiu a izbucnit jurul orei 7 dimineața (ora României) și a afectat un singur salon de la etajul patru al unei unități Covid din orașul Sliven, sudul Bulgariei. 

Doi pacienți au fost găsiți decedați de către pompieri, iar o altă persoană, care suferise arsuri grave, a murit la alt spital, unde fusese transportată de către autorități. Șase alți pacienți cu Covid din saloanele alăturate au fost transferați în altă parte a spitalului. 

Ancheta nu a reușit încă să clarifice cauza incendiului, dar Ministerul bulgar al Sănătății a precizat că acesta a pornit de la o țigară aprinsă de unul dintre pacienți.

În acest moment, în Bulgaria sunt internați peste opt mii de pacienți bolnavi de Covid, dintre care aproximativ 700 în secțiile ATI.

Bulgaria are cea mai mică rată de persoane vaccinate din Europa, raportată la populația țării. Până la acest moment, puțin peste 23% din populația a fost vaccinată cu schemă completă.

Sursa: Reuters

Sursa Foto: Pigprox / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday