Știri verificate
Belarus. Autoritățile au evacuat principalele tabere de migranți de la granița cu Polonia, un semn de atenuare a crizei din regiune. Persoanele au fost adăpostite într-un depozit uriaș din apropiere.
Germania. Olaf Scholz, candidatul SPD la funcția de cancelar, anunță că demarează negocieri pentru formarea unei coaliții de guvernare cu liberalii (FDP) și Verzii, cu scopul de a trimite CDU (partidul Angelei Merkel) în opoziție.
-
Alegeri legislative în Germania. Rezultatele preliminare arată că partidul SPD (Olaf Scholz) s-a distanțat la aproape 2% față de CDU (Armin Laschet). Cu 24,1% din voturi obținute până acum, partidul Angelei Merkel se află în fața celui mai slab rezultat din istorie.
Analiză Sky News. Angela Merkel a condus Germania timp de 16 ani. Supranumită “doamna de fier”, Merkel a fost desemnată cea mai puternică femeie din lume de 13 ori în ultimii 14 ani, iar în ultima perioadă, a doua cea mai puternică persoană de pe planetă.
Analiză Reuters. Mandatul Angelei Merkel nu se oprește odată cu alegerile de săptămâna viitoare. Va rămâne cancelar până când parlamentul va vota un nou succesor, dar nu este exclus ca negocierile să dureze și câteva luni, timp în care Merkel se va concentra pe politica externă.
Germania. Social-democrații (SPD) au depășit în sondaje, pentru prima dată în ultimii patru ani, partidul Angelei Merkel (CDU), cu mai puțin de patru săptămâni înainte de alegeri.
-
Germania. Angela Merkel spune că numărul cazurilor noi de Covid ”crește exponențial”, pe fondul răspândirii variantei Delta. Avertizează că în acest context ar putea fi reintroduse restricții.
Analiză FT. Partidul Verzilor din Germania conduce în unele sondaje pentru alegerile generale din toamnă, dar o serie de gafe recente i-a pus pe membrii acestuia “în defensivă”, în condițiile în care sunt priviți în spațiul public drept “cei ce vor impune foarte multe interdicții”.
Germania. Partidul cancelarului Angela Merkel cade pentru prima dată în ultimii 16 ani pe al doilea loc în sondaje, după Partidul Verzilor. Alegerile generale sunt în această toamnă.
Președintele american Joe Biden deschide summit-ul virtual mondial pentru viitorul climatic, la care vor participa 40 de lideri de stat. Va anunța un plan ambițios pentru SUA de înjumătățire a emisiilor cu efect de seră până în 2030, în încercarea de a inspira și alte economii dezvoltate.
Analiză CNN. Angela Merkel trebuie să învingă pandemia pentru a-și salva “moștenirea”, iar timpul nu curge în favoarea sa.
Germania. Guvernul federal propune înăsprirea legii privind lupta împotriva coronavirusului. Prevede introducerea automată a interdicției de circulație pe timpul nopții precum și închiderea (inclusiv pe timpul zilei) a magazinelor neesențiale, în regiunile în care incidența depășește 1 la mie.
Mii de germani au plecat în vacanță în Mallorca în acest weekend, înaintea Paștelui Catolic, în ciuda apelului autorităților de a evita călătoriile. Merkel amenință că impune legea federală pentru a prelua controlul asupra restricțiilor, după ce unele landuri au relaxat măsurile.
Germania revine asupra planurilor de relaxare, din cauza noului val de infectări cu coronavirus. Angela Merkel anunță extinderea carantinei până pe 18 aprilie, cu restricții stricte pe durata Paștelui catolic și protestant.
Germania. CDU, partidul Angelei Merkel a pierdut alegerile regionale în două landuri cheie, pe fondul implicării unor parlamentari în scandalul măștilor de protecție, dar și a unei vaccinări care merge mult prea lent.
Germania. Parlamentarul Nikolas Löbel, membru CDU, a anunțat că demisionează din partid ca urmare a implicării în scandalul de corupție legat de achiziția măștilor de protecție. Nu va mai candida la următoarele alegeri.
Germania a aprobat trei teste pentru coronavirus care pot fi folosite la domiciliu, în încercarea de a limita răspândirea virusului și de a resuscita economia țării.
Reuters: Angela Merkel le-a spus parlamentarilor din partidul său că ”Suntem acum în al treilea val (al pandemiei)”, avertizând că orice ridicare a restricțiilor ar trebui făcută cu atenție și treptat.
Germania. Angela Merkel anunță că până la sfârșitul verii toți cetățenii vor fi vaccinați împotriva coronavirusului. Precizează că țara va avea “doze de vaccin mai mult decât suficiente” și speră ca în a doua parte anului să poată dona altor state excedentul de vaccinuri.
Germania prelungește carantina până pe 14 februarie și extinde obligativitatea măștilor chirurgicale sau FFP2 (cu grad de protecție ridicat și mai scumpe). Merkel: Vom fi nevoiți să închidem granița, dacă alte țări europene nu acționează.
