Conform sondajului realizat de tabloidul Bild am Sonntag, verzii înregistrează acum 28% din preferințele alegătorilor, cu șase puncte mai mult decât în sondajul de luna trecută, după anunțarea intenției Annalenei Baerbcock de a deveni următorul cancelar al Germaniei.

 

În același timp, blocul conservator al lui Merkel, CDU/CSU a mai pierdut două procente, ajungând la 27%, întâmplător sau nu, după ce Armin Laschet, noul lider, a fost desemnat candidat pentru conducerea guvernului federal. 

Social-democrații (SPD), care împart puterea în prezent cu partidul Angelei Merkel, au pierdut, de asemenea, două puncte, coborând la 13% din intențiile de vot. Partidul populist Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, se menține la aproximativ 10%. 

Nemții se vor îndrepta către urne peste cinci luni, în septembrie, când, după 15 ani la conducerea Germaniei și a CDU, Angela Merkel se va retrage.  

Sursă: Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday