Angela Merkel ocupă funcția de cancelar de aproape 16 ani, dar cea mai mare provocare a carierei sale s-ar putea să nu fi venit încă, în contextul în care duce o luptă contracronometru cu coronavirusul, înainte de a ajunge la finalul mandatului, în septembrie.

Creșterea numărului de infectări este determinată de tulpina britanică, mai contagioasă, care a devenit dominantă în Germania la începutul lunii martie. Medicii au avertizat că majoritatea unităților de terapie intensivă din țară funcționează la capacitatea maximă. Luni, numărul germanilor uciși de virus de la începutul pandemiei a depășit 80.000.

Kai Arzheimer, profesor de științe politice la Universitatea din Mainz, spune că țara a devenit victima propriului succes. “Răspunsul inițial al Germaniei a fost decisiv, de succes și bazat pe știință“. Germania a gestionat exemplar primul val al pandemiei, iar spitalele sale au putut primi pacienți din alte țări, dar, potrivit lui Arzheimer, “politicienii au devenit apoi foarte reticenți să reintroducă măsuri restrictive”.

Merkel s-a luptat cu aceste rețineri, abordarea sa, bazată pe date, ciocnindu-se cu cea a mediului politic. Cancelarul nu a reușit să-i convingă pe liderii celor 16 state federale ale Germaniei că sunt necesare restricții mai dure de Paște. Momentul cel mai jenant pentru Merkel a venit la sfârșitul lunii martie, când a fost forțată să revină asupra deciziei de carantină strictă, a cerut iertare națiunii și și-a asumat greșeala.

Mulți dintre liderii regionali s-au confruntat sau încă se confruntă cu alegeri și sunt extrem de conștienți de faptul că, după un an de pandemie, alegătorii nu vor mai multe restricții ci mai puține. Cancelarul Merkel a fost permanent o adeptă a consensului dar de data aceasta nu a mai reușit să îl găsească. “Sistemul politic al Germaniei este descentralizat, iar liderii locali au drept de veto, așa că, după răspunsul inițial uniform, reacția la al doilea val a fost mult mai fracționată“, a spus Arzheimer.

Confruntată cu o criză care escaladează, Merkel a introdus săptămâna trecută o nouă lege care conferă guvernului federal mai multă putere în a impune restricții, în mod automat, atunci când este atins un prag de incidență de 1 la mie, dar unii specialiști consideră că măsura a venit prea târziu.

Merkel le-a spus în repetate rânduri germanilor că speră ca până la toamnă cea mai rea parte a pandemiei să treacă, însă acest lucru devine tot mai improbabil. De asemenea, ea a promis că toți cetățenii vor fi vaccinați cu cel puțin o doză de ser până în septembrie, o promisiune pe care probabil nu și-o va onora din cauza problemelor de aprovizionare cu vaccinuri.

Analiza completă pe CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday