Știri verificate
UEFA va returna tuturor suporterilor lui Liverpool banii pe biletele de la finala Champions League de anul trecut, când mii de fani nu au putut intrat pe stadion.

Iran. Guvernul susține că a descoperit un zăcământ de 8,6 milioane de tone de litiu, un metal esențial în fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice. După estimări, ar fi al doilea cel mai mare din lume.

-
Japonia. Testul rachetei de ultimă generație H3, considerată o viitoare alternativă a rachetei Falcon 9 (SpaceX), a eșuat. Centrul de Control al Agenției Spațiale Japoneze a dat comanda de autodistrugere la scurt timp de la decolare, din cauza unei defecțiuni a sistemului de propulsie.

MApN va cere Parlamentului să aprobe achiziția unui batalion de tancuri americane Abrams. Este vorba de aproximativ 50 de unități.

Siria. Atac israelian în această dimineață asupra aeroportului din Alep. Acesta a fost grav avariat și scos temporar din funcțiune. Era folosit inclusiv pentru a aduce ajutoare umanitare în urma cutremurelor de luna trecută.

Război în Ucraina. Zelenski a ordonat trimiterea de întăriri la Bakhmut și apărarea în continuare a orașului. Armata Ucraineană susține că rușii au pierdut peste o mie de oameni în ultima zi. ISW arată că intră în luptă grupele de elită ale VDV și Wagner.

-
Prahova. Un incendiu a izbucnit noaptea trecută la depozitul unui service auto din Vălenii de Munte. Focul a ars o suprafață de 300 de mp și a distrus cinci autovehicule, fiind stins abia spre dimineață.

Noul ministru chinez de Externe: “O confruntare China-SUA este inevitabilă dacă americanii continuă pe calea greșită. De ce să ne abținem să trimitem arme Rusiei, dacă SUA trimit Taiwanului?”

SUA. Incident la bordul unui zbor de la Los Angeles la Boston. Un bărbat a atacat echipajul și a încercat să deschidă ușa avionului. A fost imobilizat de ceilalți pasageri până la aterizare, unde a fost preluat de poliție.

Analiză The Guardian. În 2022, peste o mie de situri “super emițătoare” (majoritatea instalații de petrol și gaze) au aruncat în atmosferă cantități uriașe de metan, un gaz cu efect de seră, crescând riscul pentru declanșarea catastrofelor climatice.

Spania. Un român și prietena sa mexicancă au fost condamnați la închisoare pentru furtul a 45 de sticle de vin de colecție dintr-un restaurant de lux. Acțiunea a avut loc în 2021, iar vinul, în valoare de 750 de mii de euro, nu a fost niciodată recuperat.

Franța. Ministerul Mediului cere prefecților regionali introducerea unor restricții privind utilizarea apei, pentru gestionarea secetei. Țara trece prin cea mai “uscată” iarnă din ultimii 60 de ani.

Investigație BBC: Sub noua administrare a lui Elon Musk, compania nu-și mai poate proteja utilizatorii de dezinformare sau abuzuri. Departamentul care ar trebui să se ocupe cu acest lucru nu mai este activ.

Reuters: Dezastrul feroviar din Grecia expune neglijarea rețelei feroviare. Sindicatele au avertizat autoritățile la începutul lunii februarie că, fără îmbunătățiri urgente ale sistemelor de siguranță, un incident grav este inevitabil.

Probleme de funcționare pentru Twitter. Utilizatori din toată lumea au raportat că nu pot accesa linkurile, imaginile și videoclipurile de pe platforma de socializare.
Belarus. Svetlana Tihanovskaia, liderul de opoziție care a candidat în 2020 împotriva lui Alexander Lukașenko, a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Actualul președinte a fraudat alegerile, iar populația a ieșit atunci pe străzi, Tihanovskaia fiind nevoită să fugă din țară.

SUA. Joe Biden a participat la un marș pentru drepturile persoanelor de culoare, în încercarea de face Congresul să dezbată legislația privind corectitudinea votului.

Compania germană AE Solar va deschide o fabrică de producere a panourilor fotovoltaice în România. Valoarea investiției ajunge la un miliard de euro.

WhatsApp se va conforma normelor UE și va fi mai transparentă în comunicare. Totodată, va oferi utilizatorilor posibilitatea de a refuza anumite actualizări cu care aceștia nu sunt de acord.

Norvegia a încasat anul trecut suma record de 140 de miliarde de dolari din exportul de petrol și gaze. Prețurile au crescut după invadarea Ucrainei și după ce Rusia a redus livrările către UE.

