Știri verificate
SUA. Lisa Franchetti devine prima femeie comandant al Marinei, în urma unui vot în Senat, amânat timp de câteva luni din cauza opoziției unui senator republican.

Franța. Poliția a arestat doi cetățeni moldoveni care au recunoscut că au desenat Steaua lui David, simbol al evreilor, pe o clădire din Paris. Cei doi se aflau ilegal în țară și au fost expulzați.

-
Directoratul Național de Securitate Cibernetică transmite o alertă privind “creșterea notabilă” a numărului de spargeri ale conturilor on-line, prin compromiterea identității pe WhatsApp, sau prin “tehnici de inginerie socială”. Hackerii reușesc astfel să obțină chiar și conturile securizate prin autentificare în doi pași.
UK și SUA vor înființa institute de testare a modelelor de inteligență artificială. Centrele vor colabora cu dezvoltatorii de AI, pentru a studia posibile riscuri, înainte și după ce modelele sunt lansate public.

James Hansen, cercetătorul care a avertizat încă din anii ’80 cu privire la criza climatică, arată acum că planeta se încălzește mai rapid decât se credea inițial, deoarece absoarbe excesiv lumina solară. Praguri critice vor fi depășite până la finalul acestui deceniu.

Studiu. Pandemia a avut un impact negativ asupra sănătății creierului persoanelor în vârstă de peste 50 de ani, accelerând rapid declinul cognitiv și crescând riscul de demență, indiferent dacă au trecut sau nu prin boală.

-
The Beatles au lansat ultima lor melodie, intitulată “Now and Then”. Doar doi dintre membrii trupei mai sunt în viață, iar vocea lui John Lennon a fost recreată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Constanța. Armata Română va desfășura la Capu Midia primul exercițiu cu trageri de luptă folosind sistemul de rachete sol-aer Patriot, intrat în dotare în 2020.

Război în Ucraina. Președintele Zelenski anunță că Armata Ucraineană a respins un atac rusesc major, în apropiere de Vuhledar, la est de Donețk. Susține că rușii au pierderi uriașe: “zeci de echipamente, mulți morți și răniți”.

Război în Orientul Mijlociu. UPDATE. Armata israeliană anunță că a finalizat încercuirea Gaza City. Potrivit WSJ, serviciile secrete americane au informații privind transferul unor arme antiaeriene de la mercenarii Wagner din Siria către Hezbollahul iranian din Liban.

Scarlett Johansson a dat în judecată administratorii unei aplicații AI, care au generat o reclamă cu imaginea și vocea actriței, fără permisiunea ei.

Furtuna Ciaran a lovit vestul Europei. UPDATE. În Franța, rafalele au depășit 190 km/h, iar 1,2 milioane de gospodării au rămas fără electricitate. Sute de școli din Marea Britanie au fost închise. Numeroase parcuri din Belgia sunt de asemenea închise, preventiv.

Cod Galben de vânt puternic, în aproape toată jumătatea nordică a țării, de joi seara până sâmbătă dimineață. La rafală, viteza acestuia va atinge 65 de km/h, iar în zonele de munte va ajunge și la 110 km/h.

SUA subliniază că nu vor trimite trupe de menținere a păcii în Fâșia Gaza, “acum sau în viitor”. Casa Albă sprijină încetarea temporară a focului, în scop umanitar, dar consideră că o încetare generală în acest moment ar fi în beneficiul Hamas.

Caraș-Severin. Trafic oprit la ieșirea din Reșița spre Caransebeș (DN 58), în urma unui accident între un autoturism și o autoutilitară. O persoană este încarcerată.
Comandantul-șef al Armatei Ucrainene declară că războiul cu Rusia se îndreaptă către etapa pozițională, a luptelor de uzură, care ar putea aduce beneficii rușilor. Cere aliaților noi capacități și tehnologii-cheie, cu accent pe puterea aeriană de foc.

Război în Orientul Mijlociu. UPDATE. Peste 320 de cetățeni străini au părăsit, miercuri, Fâșia Gaza, prin punctul de trecere către Egipt. Peste 80 de palestinieni răniți au ajuns în spitale egiptene.

Analiză FT. Vladimir Putin și-a diminuat retorica nucleară, preferând să susțină măsuri de descurajare a folosirii acestui tip de armament. În rândurile oamenilor politici de la Moscova există însă în continuare dorința unei escaladări, pentru ca Occidentul să nu mai susțină Ucraina.

Marea Britanie, SUA, UE și China au semnat prima declarație mondială prin care cataloghează AI “un risc potențial catastrofal pentru omenire”. Se angajează să lucreze în comun pentru a atenua aceste riscuri.

Austria. Zona cimitirului central unde sunt înmormântați evreii a fost incendiată, noaptea trecută, iar pe pereți au fost desenate svastici. Nu au fost înregistrate victime.

