UPDATE ora 22:25: Cel puțin 320 de persoane cu dublă cetățenie au părăsit Fâșia Gaza astăzi, după deschiderea punctului de trecere de la Rafah, au declarat pentru Reuters oficiali din serviciul egiptean de securitate și un reprezentant al autorității palestiniene din Gaza.

Un oficial egiptean a declarat la CNN că, de fapt, este vorba de 361 de cetățeni străini. Alte 130 de persoane trebuiau să părăsească azi Gaza, dar fie nu au mai ajuns la punctul de frontieră, fie nu au vrut să plece fără familii.

UPDATE, ora 14:00: Primele ambulanțe cu palestinieni răniți, venite din Gaza, au ajuns în Egipt. Purtătorul de cuvânt al Ministerului egiptean al Sănătății a declarat pentru CNN că răniții au început să sosească unul câte unul.

Până la 81 de palestinieni răniți vor fi tratați în spitalele egiptene, în timp ce în jur de 500 de palestinieni cu dublă cetățenie vor primi permisiunea să treacă din Fâșia Gaza în peninsula egipteană Sinai.

Armata israeliană (IDF) a desfășurat nave antirachetă în regiunea Mării Roșii, ca întâriri, la o zi după ce rebelii Houthi din Yemen au declarat că au lansat mai multe rachete și drone către Israel. IDF a dat publicității imagini cu corvete din clasa Saar care patrulează în apropierea portului Eliat, scrie Reuters.

Știrea în formă inițială: Potrivit imaginilor de la fața locului, zeci de oameni și mașini se deplasează prin punctul de frontieră spre partea egipteană. Deschiderea trecerii a fost negociată între Egipt, Israel și Hamas, sub coordonarea SUA și cu intervenția Qatarului, care a mediat discuțiile. Purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, a precizat că 260 de cetățeni români și familiile acestora au cerut sprijin pentru a pleca din Gaza, dar a subliniat la Digi 24 că nu poate confirma dacă vreunul dintre aceștia a plecat sau nu din regiune. 

Anterior, cu excepția a patru ostatici eliberați de Hamas, nicio altă persoană nu a reușit să iasă din Fâșia Gaza de când Israelul a impus un asediu total. Autoritatea de frontieră din Gaza a precizat că Egiptul a fost de acord să preia miercuri 81 dintre răniții grav și a trimis zeci de ambulanțe în acest scop, relatează The Guardian.

La acest moment nu este clar pentru cât timp va rămâne deschis punctul de trecere a frontierei de la Rafah. Guvernele străine spun că există deținători de pașapoarte din 44 de țări în Gaza.

Până acum, peste 200 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat în Gaza dinspre Egipt, însă niciunui om nu i s-a permis să părăsească regiunea. Deschiderea punctului de trecere a avut loc în contextul în care palestinienii au raportat miercuri o nouă întrerupere generalizată a serviciilor de internet și telefonie în Gaza, la câteva ore după ce aviația israeliană a distrus numeroase clădiri în apropiere de orașul Gaza.

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday