Știri verificate
Raport. Elevii români de clasa a VIII-a au încredere semnificativ mai multă în instituțiile europene decât în cele naționale. Dintre ei, 94% se declară mândri de apartenența la UE.
Raport. Inteligența Artificială ar putea fi utilă sistemelor de administrare a pensiilor, prin reducerea costurilor și evidențierea riscurilor de pe piață.
-
Marea Britanie. Comisia Disciplinară a publicat raportul în care arată că Boris Johnson a mințit parlamentul, în mod repetat, când a organizat petreceri în pandemie. Califică fapta drept “un afront grav” și recomandă ca Johnson să fie exclus din parlament.
Un grup de britanici specializați în probleme de securitate sugerează că Rusia a încercat să recruteze angajați ai centralei Zaporijie încă din anii trecuți, pentru “a destabiliza Ucraina din interior”.
Raport. Sursele de energie regenerabilă au atins anul acesta nivelul record de 12% la nivel global. Dar emisiile de gaze cu efect de seră, produse din generarea energiei electrice, vor scădea foarte puțin.
Gigantul petrolier Exxon a întocmit de la finalul anilor `70 studii care au anticipat exact evoluția și efectele încălzirii globale, însă a preferat să le ignore și să plătească propagandă care punea la îndoială acest fenomen.
-
Raport ONU. Angajamentele guvernelor pentru reducerea schimbărilor climatice sunt “îngrijorător de inadecvate”. Astfel, temperatura medie globală ar putea crește cu 2,8 grade Celsius în acest secol, mult peste ținta de 1,5 grade.
Agenția Internațională a Energiei transmite că, cel mai probabil, criza energiei provocată de invazia Rusiei în Ucraina va accelera procesul global de tranziție la energia verde, în loc să îl încetinească.
Banca Mondială a îmbunătățit previziunea de creștere economică a României pentru acest an, de la 2,9%, cât estima în iunie, la 4,6%. Subliniază că absorbția fondurilor europene este esențială pentru economia românească.
Euro scade din nou sub paritatea cu dolarul american, pe fondul temerilor de recesiune în UE, după ce Gazprom a anunțat că va restricționa fluxul de gaze naturale între 31 august – 2 septembrie.
Raport. Implementarea energiei regenerabile în UE nu se desfășoară suficient de rapid pentru ca blocul comunitar să-și atingă obiectivele climatice propuse. Cauza principală este un proces birocratic prea lent de autorizare la nivelul țărilor membre.
Australia. Guvernul a publicat raportul privind impactul asupra mediului cauzat de schimbările climatice, poluare sau exploatările excesive, în ultimii cinci ani. Față de 2016, numărul speciilor amenințate a crescut cu 8%.
Raport al Comisiei Europene. Aproape jumătate din teritoriul UE este expus riscului de secetă. România și patru țări din zona mediterană se vor confrunta, probabil, cu o scădere a randamentului culturilor.
Raport al Agenției Europene de Mediu: 10% din cazurile de cancer din Europa sunt provocate de poluare. Fumatul pasiv și substanțele chimice folosite la locul de muncă (mai ales în industrie) reprezintă cele mai mari riscuri.
Raport ONU. În fiecare an mor prematur circa nouă milioane de oameni din cauza poluării, mai mulți decât victimele pandemiei din ultimii doi ani.
Marea Britanie. Raport privind petrecerile lui Boris Johnson în timpul perioadelor de carantină. Update: Premierul și-a prezentat scuzele și a cerut populației să aibă, în continuare, încredere în guvern. Nu a vorbit despre demisie.
Raport al Pentagonului. China își dezvoltă rapid arsenalul nuclear și ar putea deține o mie de focoase până la finalul deceniului. Până în 2050, urmărește să depășească SUA la acest capitol.
Raport. Anul trecut, omenirea a generat o concentrație record de gaze cu efect de seră, la nivel global. În ciuda blocajelor impuse pe fondul pandemiei, emisiile de dioxid de carbon și de gaz metan au fost mai mari decât media ultimilor zece ani.
Presa internațională a publicat un raport potrivit căruia SUA are militari activi pe teritoriul Taiwanului, de cel puțin un an de zile. Deși Pentagonul a refuzat să comenteze informația, aceasta vine într-un moment de mare tensiune, în care oficialii de la Taipei se tem de o posibilă invazie venită din China.
Raport al Fundației Bill și Melinda Gates. Criza Covid a determinat creșterea gradului de sărăcie pentru 31 de milioane de oameni, în lume. Pandemia a împiedicat vaccinarea de rutină a copiilor, iar inechitățile în educație și sănătate între țările sărace și bogate s-au accentuat.
