Update: Boris Johnson și-a prezentat scuze și a promis că guvernul își va modifica modul de operare, astfel încât greșelile să fie îndreptate și astfel de fapte să nu se mai repete.

“Îmi prezint scuzele. Îmi pare rău pentru lucrurile pe care nu le-am înțeles bine, dar și pentru modul în care a fost tratată această problemă”, a spus Johnson, care a făcut apel la populație să aibă, în continuare, încredere în executiv: “Ne puteți acorda încrederea, întrucât vom îndeplini toate cele asumate”.

Știrea inițială:

Raportul a fost elaborat de Sue Gray, funcționar de rang înalt în cadrul guvernului britanic și care coordonează o agenție cu rol similar al Corpului de Control. Astfel, raportul de 12 pagini arată clar că evenimentele private din Downing Street din timpul pandemiei “nu ar fi trebuit deloc să fie organizate”, în timp ce altele “nu ar fi trebuit să se desfășoare în maniera în care au făcut-o”, notează BBC.

Potrivit raportului, care conține declarațiile a 70 de persoane familiare cu situația, premierul britanic Boris Johnson ar fi participat la 16 petreceri în timpul pandemiei, “când guvernul le cerea cetățenilor britanici să accepte niște ample restricții care urmau să afecteze viețile acestora”. Raportul mai arată că “unele dintre comportamentele care înconjoară aceste adunări sunt greu de justificat. Cel puțin unele dintre adunările în cauză reprezintă un eșec grav de a respecta nu doar standardele înalte așteptate de membrii guvernului, ci și standardele așteptate de întreaga populație britanică la acea vreme”.

Gray notează că o mare parte din întâlnirile investigate nu ar fi trebuit să aibă loc, iar raportul conține evenimentele și adunările la care premierul Johnson a participat într-un interval de un an și opt luni – “o perioadă unică în contextul social din ultima vreme în ceea ce privește complexitatea și amploarea solicitărilor la adresa funcționarilor publici și, implicit, a publicului larg”.

În prezent, poliția investighează doar 12 întâlniri la care a participat Boris Johnson, din totalul de 16 descrise în document. Deși detaliile oferite de Sue Gray despre evenimentele la care a participat Boris Johnson sunt limitate pentru a nu interfera prea mult cu investigația autorităților, documentul arată că pe 13 noiembrie 2020 au avut loc două întâlniri la sediul Guvernului din Downing Street. 

Ancheta agentului guvernamental arată că una dintre aceste întâlniri a avut loc în apartamentul de pe Downing Street, iar cealaltă în interiorul sediului, “în momentul plecării unui consilier special”. Data acestor întâlniri corespunde cu ziua în care Dominic Cummings (fostul consilier-șef al premierului Johnson) a fost fotografiat părăsind sediul din Downing Street cu o cutie, la câteva luni de la scandalul “Barnard Castle”. Ambele evenimente din 13 noiembrie 2020 sunt investigate de autoritățile britanice. 

Premierul Johnson a declarat că acceptă “în totalitate” amplul raport al agentului Sue Gray: “În primul rând vreau să-mi cer scuze. Îmi pare rău pentru lucrurile pe care pur și simplu nu le-am înțeles și îmi pare rău pentru modul în care toată această problemă a fost tratată”.

Surse alternative: BBC, Raportul oficial

Foto: Palinchak / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday