Știri verificate
Analiză Insider. Dronele Bayraktar, printre cele mai populare arme ale Ucrainei la începutul războiului, au dispărut aproape în totalitate. Antiaeriana Rusiei s-a adaptat și a învățat cum să le bruieze și să le doboare.
Reuters: Oficiali turci afirmă că armata s-a pregătit în ultimele două săptămâni de o intervenție terestră împotriva kurzilor din Siria, însă o decizie în acest sens nu a fost luată de președintele Turciei.
-
CNN: Opinii împărțite în Armata Rusă cu privire la stoparea contraofensivei ucrainene. Vladimir Putin dă acum ordine directe generalilor de pe front, o tactică neobișnuită pentru o armată modernă.
Rusia. Duma de Stat ia în considerare convocarea ministrului Apărării, Serghei Șoigu, într-o ședință cu ușile închise, pentru a da explicații în legătură cu eșecul Armatei Ruse în Ucraina.
Taiwan. Armata a reluat simulările de raiduri aeriene, pentru pregătirea populației în cazul unui atac din partea Chinei. Exerciții periodice sunt prevăzute de lege, dar au fost suspendate în timpul pandemiei.
Ministrul ucrainean al Apărării anunță că primele sisteme de lansare multiplă de rachete M270, cu rază lungă (similare Himars), au intrat în dotarea Armatei Ucrainene.
-
Marea Britanie propune un “program major de pregătire” a forțelor militare ucrainene, care “va schimba fundamental ecuația războiului”. Anunțul, în contextul vizitei premierului Boris Johnson la Kiev.
Rusia. Parlamentul a eliminat limita superioară de vârstă pentru înrolarea voluntară în armată a tuturor cetățenilor, în contextul pierderilor majore estimate pentru Armata Rusă în războiul din Ucraina. Legea urmează să fie promulgată de Vladimir Putin.
Rusia. Parlamentul confirmă că va dezbate o lege ce permite înrolarea în armată a tuturor cetățenilor de peste 40 de ani și a străinilor de peste 30 de ani. Legea, pe fondul pierderilor majore pe care ucrainenii pretind că rușii le-au suferit.
Secretarul general al NATO se așteaptă la “atacuri foarte concentrate” ale trupelor rusești asupra regiunii Donbas, în următoarele săptămâni: “Mă tem că vom vedea și mai multe atrocități.”
Ministerul Apărării reacționează la un proiect de lege prezentat în spațiul public, referitor la înrolarea bărbaților în armată, în cazul unei amenințări pentru România: “O variantă de lucru a unui proiect care nu mai este de actualitate”.
Război în Ucraina. Emmanuel Macron și Vladimir Putin au avut o nouă convorbire telefonică. Putin avertizează că Rusia își va atinge obiectivele prin ”negociere sau război”.
Ucraina. Mii de civili s-au adunat la Zaporojie pentru a se alătura rezistenței militare împotriva armatei rusești. Centrala din oraș, cea mai mare din Europa, a fost atacată și cucerită de ruși zilele trecute.
Ucraina a strâns peste 277 milioane de dolari din vânzarea de obligațiuni de război, în cadrul ultimului efort al țării de a finanța forțele armate în lupta cu Rusia. Fiecare obligațiune anuală valorează o mie de grivne ucrainene, echivalentul a 33 de dolari.
Primul convoi militar american a intrat în România în această seară, pe la vama Nădlac, iar alte două vor sosi pe parcursul nopții. Se vor deplasa către Mihail Kogălniceanu (Constanța).
Premierul Bulgariei respinge ferm cererea Rusiei cu privire la retragerea trupelor NATO: Suntem un stat suveran și am ales de mult să fim membri NATO. Astfel, noi decidem să ne apărăm în coordonare cu partenerii noștri.
Secretarul american de Stat Antony Blinken, aflat în vizită la Kiev, îi cere lui Vladimir Putin “să aleagă calea pașnică a diplomației”, la scurt timp după ce SUA au confirmat că oferă Ucrainei 200 de milioane de dolari.
Revoluție în Kazahstan. Președintele a ordonat forțelor de ordine ”să deschidă focul fără avertisment” asupra protestatarilor, într-o nouă încercare violentă de a înăbuși protestele antiguvernamentale.
Kazahstan. Noi confruntări între forțele armate și protestatari în Alma-Ata, după ce Rusia a trimis parașutiști pentru “restabilirea păcii”. Cel puțin o mie de răniți, inclusiv sute de polițiști și militari, și două mii de persoane arestate. Internetul este în continuare tăiat în toată țara.
Joe Biden spune că nu va trimite militari americani în Ucraina, în cazul în care Rusia lansează un atac: “I-am transmis președintelui Putin că vor exista consecințe grave, de natură economică“.
