Downing Street informează că programul ar asigura instruirea a 10 mii de soldați la fiecare patru luni (120 de zile). Pregătirea militarilor va avea loc în afara granițelor Ucrainei, unde fiecare soldat va petrece până la trei săptămâni. 

Antrenamentul va include noi abilități fundamentale pentru asigurarea victoriei pe front, tehnici medicale, pregătire medicală de bază, tehnici de securitate cibernetică și tactici de combatere a exploziilor.

“În timp ce soldații ucraineni lansează rachete britanice pentru a-și apăra națiunea, o fac și pentru a apăra chiar libertățile pe care le considerăm garantate. De aceea, i-am oferit președintelui Zelenski un nou program major de pregătire militară care ar putea schimba ecuația acestui război, valorificând cel mai important atuu, determinarea ucrainenilor de a ieși învingători”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, în cadrul vizitei spontane a acestuia la Kiev.

Boris Johnson și-a anulat prezența de astăzi la un summit al conservatorilor pentru a efectua a doua vizită la Kiev, de când a început războiul. Prezența premierului britanic în capitala Ucrainei nu a fost anunțată

Conform CNN, Ucraina nu a acceptat încă oferta.

Sursa: CNN

Sursa Foto: Pavelmidi1968 / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday