Știri verificate
Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință pentru a zecea oară la rând, în ciuda creșterii economice slabe înregistrată în Zona Euro. Sugerează, însă, că ciclul de înăsprire s-a încheiat.

Studiu. Sistemele care susțin viața pe Pământ sunt atât de deteriorate de poluarea cauzată de oameni și de distrugerea habitatelor naturale, încât planeta “nu mai este sigură pentru umanitate”. Limitarea încălzirii globale la +1,5 grade, tot mai dificil de realizat.

-
Italia. Stare de urgență pe insula Lampedusa, unde aproape șapte mii de migranți au sosit în doar 24 de ore. Autoritățile locale sunt copleșite de situație.

Ialomița. Trafic oprit între Urziceni și București, la Sinești (DN2), în urma unui accident între două autoturisme. Sunt patru persoane rănite.
SUA. Margot Robbie, actrița principală din Barbie, s-a alăturat greviștilor de la Hollywood. Actorii și scenariștii se tem că vor fi înlocuiți de AI.

BBC dezvăluie că avionul de vânătoare rusesc care a tras cu rachete din apropierea unei aeronave britanice de supraveghere, anul trecut, încercase de fapt să o doboare. Nu a fost vorba despre o defecțiune, cum au susținut rușii, ci pilotul a interpretat greșit un ordin.

-
Cod Galben de furtuni în județele din vestul și nord-vestul țării, valabil de azi de la prânz până vineri dimineață. Se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, izolat vijelii și grindină. Vântul va bate cu 50-60 km/h.

Război în Ucraina. Rusia anunță că aviația ucraineană a lansat, în zorii zilei de astăzi, un val de 11 drone kamikaze asupra unui aeroport din Crimeea, iar vasul de patrulare Serghei Kotov a fost atacat de cinci drone navale.

Ministrul de Interne austriac respinge cererea Ursulei von der Leyen de a permite României și Bulgariei să intre în Schengen, argumentând că “avem nevoie de mai multe controale la frontiere, nu mai puține”.

Apple respinge acuzațiile autorităților franceze, potrivit cărora modelul iPhone 12 ar emite mai multe radiații decât permite standardul european. Între timp, și Olanda cere explicații companiei americane.

Război în Ucraina. Imaginile din satelit arată că atacul ucrainean asupra portului Sevastopol (Crimeea), de miercuri dimineața, a distrus complet un submarin modernizat din clasa Kilo, purtător de rachete de croazieră, precum și o navă de asalt amfibiu. Este probabil cea mai puternică lovitură primită în acest an de Flota Rusă.

Purtătorul de cuvânt al NATO, după ce alianța a fost informată despre descoperirea unor noi fragmente de dronă similară celor folosite de Armata Rusă. Nu avem informații care să indice vreun atac intenționat al Rusiei împotriva teritoriului aliaților. Monitorizăm situația.

Ministrul român de Externe îl convoacă pe șeful misiunii diplomatice a Rusiei la București, după al treilea incident cu fragmente de dronă rusească, descoperite în județul Tulcea.

Austria. Fostul șef al spionajului dezvăluie că Partidul Libertății, de extremă dreaptă, încă menține relații cu Rusia. Declarația, una extrem de rară în istoria recentă, vine în condițiile în care formațiunea conduce în sondaje înaintea alegerilor.

Specialiștii Ministerului român al Apărării anunță că fragmentele de dronă identificate, dimineață, în județul Tulcea sunt “dintr-o dronă similară celor folosite de Armata Rusă”.

Jandarmeria a amendat 17 persoane pentru incidentele de aseară de la meciul România-Kosovo, cu opt mii de lei. A întocmit trei dosare penale, pentru deținerea de materiale pirotehnice.

București. Apa caldă va fi oprită de astăzi până luni în Sectorul 2 și în unele zone din Sectorul 3. Termoenergetica efectuează lucrări la Magistrala 2 Sud.

Marea Britanie. Partidul Conservator a retras de pe listele pentru viitoarele alegeri parlamentare doi posibili candidați, anul trecut, după ce serviciul britanic de contrainformații (MI5) a avertizat că aceștia ar putea fi spioni chinezi.

Libia. Administrația din estul țării susține că peste 5.300 de persoane au decedat în urma inundațiilor.

Deficitul de cont curent al României a scăzut cu 3,3 miliarde de euro, dar datoria externă a crescut cu peste 14 miliarde de euro, în primele șapte luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

