Peter Gridling, care a condus serviciul austriac de informații BVT între 2008 și 2020, a declarat pentru Financial Times că Partidul Libertății, de extremă dreaptă, a continuat să aibă legături cu Rusia, dar într-un mod mult mai discret, inclusiv după declanșarea războiului din Ucraina: “Trebuie să fim foarte vigilenți cu privire la cine este pus să conducă fiecare minister. Oriunde avem Partidul Libertății în structurile guvernamentale, trebuie să ne uităm la intențiile și activitatea lor”. 

FT scrie că intervenția acestuia este una foarte neobișnuită, chiar o premieră în istoria postbelică a Austriei, și vine în condițiile în care partidele tradiționale, cu mase mari de votanți, au fost atrase în diverse scandaluri din care au ieșit slăbite. Frustrarea alegătorilor i-ar putea face să se orienteze către formațiunile extremiste, mai ales în contextul în care acest fenomen se răspândește la nivel european. Aproape un an de zile, Partidul Libertății a condus în sondaje. În perspectiva alegerilor parlamentare care vor avea loc în octombrie 2024, pare destul de probabil că va intra la guvernare, fie de unul singur, fie în coaliție. 

Gridling s-a declarat, în intervenția pentru FT, “foarte îngrijorat” de contactele formațiunii cu Rusia. “Am investigat cum Rusia i-ar putea finanța, le-ar putea oferi locuri de muncă, dar și cum partidul ar răspândi propagandă rusă pură. Nu s-au schimbat, încă au contacte cu Rusia. Ca fost oficial guvernamental, sunt încă obligat să păstrez secretul. Nu pot să spun tot ce știu sau să scriu despre tot ce știu. Dar pot face o evaluare informată a acestei situații”.

Fostul oficial a lucrat, pentru doi ani, sub conducerea lui Herbert Kickl, membru al Partidului Libertății care a fost ministru de Interne, între 2017 și 2019. Acum, Kickl a devenit președintele formațiunii politice. Cancelarul de la acea vreme, Sebastian Kurz, este acum în centrul unei ample anchete de corupție.

Gridling a scris despre acest subiect, precum și despre alte evenimente din cariera sa, în cartea “Surprise Attack”, publicată în Austria în această lună. El a declarat pentru Financial Times că, sub conducerea lui Kickl, ministerul a vrut “să schimbe serviciul de informații imediat”. Din cauza ministrului, BVT a fost izolată de alte rețele europene de profil, susține fostul oficial, care adaugă: “În anumite momente, a trebuit să refuz să ofer informații Partidului Libertății, care ar fi dus la identificarea surselor noastre”. Totuși, mai scrie FT, materiale clasificate, de la agenții precum MI5 din Marea Britanie, au ajuns pe masa liderilor din Partidul Libertății.

Gridling crede că Austria își merită reputația de “loc de joacă pentru spionii ruși”, invocând un număr “remarcabil” de agenți ruși prezenți pe teritoriul țării. El mai subliniază faptul că influența Rusiei în Austria nu a fost, întotdeauna, una discretă, și dă exemplul companiei OMV, care importă cea mai mare parte a gazului din Federația Rusă. 

Marți, Karin Kneissl, fost ministrul de Externe, susținută în 2017 de Partidul Libertății, a declarat că se mută la Sankt Petersburg, motivând că Europa are “o atitudine schizofrenică” în relația cu Rusia. FT amintește că Putin a fost la nunta lui Kneissl, în 2018, și că femeia a făcut parte din Consiliul de Administrație al companiei rusești de stat Rosneft. 

Kickl și alți miniștri din Partidul Libertății și-au pierdut funcțiile după ce liderul de la acea vreme al formațiunii, Heinz-Christian Strache, a fost filmat când încerca să convingă un pretins oligarh rus să cumpere cel mai mare ziar din Austria și să-l transforme în organ de propagandă. Partidul și-a pierdut din popularitate în urma scandalului, dar a recuperat în sondaje, în special datorită opoziției față de restricțiile impuse în timpul pandemiei și a criticilor față de sancțiunile la care este supusă Rusia de către Uniunea Europeană.

Articolul integral la Financial Times 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday