Compania Municipală Termoenergetica București anunță într-un comunicat de presă că, între 13 – 18 septembrie, va fi oprită furnizarea agentului termic de apă caldă din Magistrala 2 Sud, către punctele termice din Sectorul 2 și către 13 puncte termice din Sectorul 3, pentru începerea unor lucrări finanțate din fonduri europene.

“Este important de subliniat că, după efectuarea manevrelor de oprire și de calibrare a debitelor pe celelalte magistrale, alimentarea unor puncte termice din acest sector (2) se va face din CTE Grozăvești, acest lucru scurtând perioada anunțată mai sus. Conducta Magistralei 2 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1975, această zonă de rețea având aproape 50 de ani de funcționare”, explică Termoenergetica.

Lucrările au loc pentru modernizarea conductelor ce asigură alimentarea cu agent termic în Sectorul 2, pe tronsonul cuprins între CTE Sud și Bulevardul Energeticienilor, Șoselele Mihai Bravu, Ștefan cel Mare și Fundeni. De asemenea, pentru continuarea lucrărilor în zona Bulevardului Chișinău, într-un alt șantier, punctele termice din zona Iancului (între Mihai Bravu și Bd. Chișinău) vor rămâne oprite până în data de 20 septembrie 2023.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday