Știri verificate
China avertizează Taiwan că “independența înseamnă război”, la câteva zile după ce Beijingul a suplimentat numărul avioanelor de luptă din apropierea insulei.

SUA. Joe Biden impune agențiilor federale să achiziționeze bunuri americane, dar și să verifice câte din componentele acestora sunt fabricate local și câte importate. Întreaga flotă de autoturisme federale va fi înlocuită cu mașini electrice americane.
-
China. Nouă dintre ultimii mineri blocați în subteran, în urma unei explozii produse într-o mină de aur, au fost găsiți decedați. O singură persoană a mai rămas blocată în mină, despre care autoritățile nu au informații.
China autorizează prin lege trupele de coastă să deschidă focul asupra unor vase străine ”pentru a opri sau a preveni orice fel de amenințare”. Măsura crește tensiunea în Marea Chinei de Sud și în Marea Chinei de Est.

Audi va produce mașini electrice în parteneriat cu FAW, cel mai vechi producător auto din China. Vor investi 4,6 miliarde de dolari într-o fabrică ce va produce mașini din 2024.

Economia Chinei surprinde cu o creștere de 6,5% pe ultimul trimestru din 2020, revenind astfel la un ritm de expansiune mai mare decât înainte de pandemie.

-
Analiză DW. Firmele europene nu sunt pregătite pentru un război comercial SUA-China. Sunt dependente de importuri din ambele tabere, iar accesul firmelor chinezești la infrastructura și tehnologiile strategice din UE reprezintă o problemă.
China. 22 de mineri sunt blocați sub pământ în urma unei explozii ce a avut loc duminică. Peste 300 de salvatori au fost mobilizați la intervenție.

China lansează un tren de mare viteză care poate funcționa la temperaturi de până la -40 de grade Celsius, la viteze de până la 350 de kilometri pe oră.

Potrivit OMS, China a blocat sosirea la Wuhan a echipei care investighează originile pandemiei de coronavirus, amânând acordarea vizelor, chiar dacă unii membri ai grupului erau pe drum.

China. Un studiu al Centrului pentru controlul bolilor, realizat imediat după declanșarea epidemiei, arată că în Wuhan fuseseră infectați cu coronavirus de zece ori mai mulți oameni (500 de mii) decât arătau raportările oficiale, dar și că răspândirea virusului în restul țării fusese oprită după doar o lună.

Raport. Pandemia de coronavirus și efectele ei vor ajuta China să depășească economic SUA în 2028, cu cinci ani mai repede decât estimările anterioare.
China a testat cu succes o rachetă din seria March 8, prin care și-a propus să accelereze programele de lansare a curselor comerciale și să dezvolte rachete reutilizabile, asemenea companiei SpaceX.

SUA. Hunter Biden, fiul președintelui ales, a anunțat că este supus unei investigații legate de plata impozitelor, în statul Delaware.

Exporturile Chinei au crescut cu 21% în noiembrie, pe fondul cererii uriașe de echipamente de protecție sanitară, dar și de dispozitive electronice.

China plănuiește să extindă programul său experimental de modificare a vremii, astfel încât să acopere o suprafață de 5,5 milioane de kilometri pătrați, mai mult de jumătate din suprafața țării.

Misiunea chinezilor pe Lună, Chang’e-5, a realizat primele sale poze color, trimise chiar de la suprafața acesteia. Este a treia misiune trimisă de China, în 7 ani, care reușește să aselenizeze.

Raport. NATO trebuie să dezvolte strategia de apărare în fața Chinei și să mențină un “avantaj tehnologic” deși Rusia rămâne principalul adversar.
China a suspendat vânzarea și depozitarea produselor congelate în cea mai mare piață din Beijing, pentru a evita contaminările cu Covid. Piața fusese redeschisă în septembrie.

China propune utilizarea de coduri QR atribuite cetățenilor pentru a redeschide călătoriile internaționale. Codurile ar urma să conțină informații privind starea de sănătăte. Unii experți avertizează însă că acest tip de „monitorizare extinsă” poate fi folosită în scopuri politice.

