Conceput de Fuxing (trenurile dezvoltate și operate de China State Railway Group), acesta a fost lansat la Beijing pe 6 ianuarie și va circula pe o nouă linie de mare viteză care face legătura între capitala Chinei și destinațiile din nord-est.

Trenul are un design simplificat pentru a ajuta la scăderea consumului de energie și un corp ușor din aliaj de aluminiu, precum și componente care favorizează capacitatea de a rezista la temperaturi scăzute.

Într-un articol al China Daily, Zhou Song, directorul China Railway Beijing Group, a explicat sistemul de frânare al noului tren: „Dacă trenul oprește în Harbin (unul dintre cele mai reci orașe din China) timp de o oră, din cauza vremii extrem de reci, sistemul de frânare existent poate îngheța cu ușurință dacă încetează să se miște pentru un timp. Noul sistem va permite frânelor să se miște din când în când chiar dacă trenul se oprește”.

China nu este singura care și-a adaptat trenurile de mare viteză la condiții extreme. În 2020, Japonia a lansat un tren de mare viteză capabil să transporte pasagerii în siguranță în caz de cutremur. Acest sistem permite trenului să circule pe o distanță scurtă în timpul unei pene de curent și va face posibilă deplasarea lui într-o locație mai sigură la viteză mică dacă este blocat într-o zonă cu risc ridicat. A intrat în funcțiune pe 1 iulie și circulă pe linia care face legătura între stația Tokyo și Osaka.

CNN notează că astăzi China găzduiește cea mai mare rețea feroviară de mare viteză din lume, care se întinde pe peste 37.000 de kilometri și cel mai rapid tren comercial – Shanghai Maglev. Potrivit Grupului Feroviar Chinez, din 2017 până în prezent au fost puse în funcțiune 1.036 de trenuri de mare viteză Fuxing.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday