Știri verificate
Twitter reactivează, după 15 ore, funcția de prevenire a suicidului din aplicație, la presiunea utilizatorilor și a grupurilor de protecție a consumatorilor.

Afganistan. Talibanii au folosit un tun cu apă pentru a reprima protestul unui grup de femei împotriva interdicției de a studia în universități. Incidentul a avut loc în orașul Haret din vestul țării.

-
SUA. Congresul a votat bugetul pentru 2023, în valoare totală de 1,7 mii de miliarde de dolari. Include și un pachet de asistență de urgență în valoare de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina și 858 de miliarde de dolari pentru Apărare.

Vâlcea. Trafic oprit pe Valea Oltului (DN 7) în zona localității Câineni, în urma unui accident cu patru mașini implicate. Opt persoane au fost rănite ușor.
Război în Ucraina. UPDATE: Șapte morți și 58 de răniți, în urma unui bombardament efectuat de militarii ruși în centrul orașului Herson.

Rusia amenință Republica Moldova. Ministerul de Externe “avertizează Chișinăul să nu repete experiența tristă a Kievului” prin apropierea de NATO.

-
SUA. Congresul a adoptat un proiect de lege prin care platforma TikTok a fost interzisă pe telefoanele și dispozitivele de serviciu ale angajaților din sectorul public.

Statele Unite adoptă, pentru prima dată, o strategie de lucru cu aliații din NATO privind regiunea Mării Negre. Legea care urmează să fie promulgată prevede aprofundarea relaţiilor economice şi de securitate.

Parchetul European anunță inculparea a 23 de persoane, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, cu prejudiciu de cinci milioane de euro. Gruparea infracțională acționa în România și Austria, din 2017.

Viscolul istoric din SUA a produs deja 13 decese, majoritatea în accidente auto. Temperaturile au coborât până la -45 de grade Celsius, afectând aproape 200 de milioane de oameni, adică 60% din populația țării.

Paris. Proteste violente după atacul armat soldat cu trei decese la un centru cultural kurd. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au aruncat cu pietre și au incendiat tomberoane.

Netflix ia în calcul ca de anul viitor să implementeze un abonament mai scump pentru utilizatorii care își împart conturile cu prietenii sau familia. O sută de milioane de abonați ar putea fi afectați.

IT-iștii din sectorul public nu vor mai plăti impozitul pe venit de 10% de la 1 ianuarie. Aceeași măsură este aplicată de câțiva ani și în sectorul privat.

București. Accident grav în Pasajul Unirii. Un autocar cu turiști greci s-a izbit de limitatorul de înălțime. Update: Patru persoane rămăseseră încarcerate, însă au fost extrase de salvatori. O persoană a decedat.

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care bacșișul va fi trecut pe nota de plată în restaurante și va putea fi plătit cu cardul. Măsura intră în vigoare de la începutul lui 2023.

Studiu. Două treimi din plantele și animalele din Antarctica, inclusiv speciile native de pinguini, ar putea dispărea pe fondul încălzirii globale. Pinguinii imperiali sunt cei mai expuşi riscului de extincţie.

Șeful Statului Major al Armatei ruse: Occidentul intensifică ajutorul militar pentru Ucraina, iar SUA, Marea Britanie, Polonia și România au cea mai mare contribuție la livrarea de arme către Kiev.

Analiză Reuters: Ultimele sancțiuni impuse de Occident amenință să reducă exportul de petrol rusesc prin Marea Baltică cu până la 20%.

Meta (Facebook) a acceptat să plătească 725 de milioane de dolari pentru a închide procesul prin care e acuzată ca a permis Cambridge Analytica să acceseze datele a 87 de milioane de utilizatori.

Congresul SUA a publicat raportul referitor la evenimentele din 6 ianuarie 2021. Deși peste 900 de persoane au fost deja puse sub acuzare pentru răscoala de la Capitoliu, Donald Trump este considerat de comisia de anchetă principalul vinovat.

