Știri verificate
Artiste de top pe care poți să le vezi live, anul acesta, la Electric Castle. Talentate, cu cariere construite pe mesaje puternice, artiste care luptă împotriva discriminării și care au probat că pot să aibă succes chiar și într-o industrie dominată de bărbați: anul acesta, scena muzicală din România programează câteva concerte în care poți să descoperi latura feminină a muzicii de calitate. (P)

Georgia. Ciocniri între protestatari și forțele de ordine în fața parlamentului, după ce instituția a dat un vot inițial asupra legii agenților străini. Mii de persoane au ieșit în stradă.

-
The Washington Post. FBI și Pentagonul au colaborat pentru a dezvolta un sistem care să permită recunoașterea facială pentru camerele stradale și drone, astfel încât cei care fac infracțiuni și victimele să fie identificați mai ușor.

Moscova. Incendiu într-o clădire a Ministerului de Interne, aflată în reabilitare. Mai multe materiale de construcție, depozitate la etajul trei din patru, au luat foc. A fost afectată o suprafață de 30 de metri pătrați.

SUA. Președintele Rezervei Federale sugerează că dobânda de referință va fi majorată într-un ritm mai accelerat decât estimările anterioare, pentru a controla inflația. Bursele au scăzut brusc în urma declarației.

Grevă masivă în Franța, în semn de nemulțumire față de planul de creștere a vârstei de pensionare. Violențe la Paris între forțele de ordine și protestatarii care au aruncat cu cocktailuri Molotov. Au fost blocate drumurile de legătură cu rafinăriile din țară.

-
Bloomberg: Meta (Facebook) urmează să concedieze mii de angajați, chiar din această săptămână, în cadrul unui plan de reducere a cheltuielilor. La sfârșitul anului trecut, compania a concediat alte 11 mii de persoane.

“Mamele fac medicina să fie extraordinară”, campania de recunoaștere a superputerii mamelor din România, inițiată de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA (P)

Compania turcă Baykar dezvoltă o nouă aeronavă militară fără pilot (dronă) care în viitor ar putea deveni principala aeronavă a portavionului Marinei Turce. Arma va putea transporta diverse tipuri de rachete și muniții ghidate.

Italia. Două avioane militare de antrenament s-au ciocnit în aer în timpul unui exercițiu. Unul dintre ele a căzut într-o localitate de lângă Roma, pe o mașină parcată. Ambii piloți au murit.

UEFA va returna tuturor suporterilor lui Liverpool banii pe biletele de la finala Champions League de anul trecut, când mii de fani nu au putut intrat pe stadion.

Iran. Guvernul susține că a descoperit un zăcământ de 8,6 milioane de tone de litiu, un metal esențial în fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice. După estimări, ar fi al doilea cel mai mare din lume.

Japonia. Testul rachetei de ultimă generație H3, considerată o viitoare alternativă a rachetei Falcon 9 (SpaceX), a eșuat. Centrul de Control al Agenției Spațiale Japoneze a dat comanda de autodistrugere la scurt timp de la decolare, din cauza unei defecțiuni a sistemului de propulsie.

MApN va cere Parlamentului să aprobe achiziția unui batalion de tancuri americane Abrams. Este vorba de aproximativ 50 de unități.

Siria. Atac israelian în această dimineață asupra aeroportului din Alep. Acesta a fost grav avariat și scos temporar din funcțiune. Era folosit inclusiv pentru a aduce ajutoare umanitare în urma cutremurelor de luna trecută.

Război în Ucraina. Zelenski a ordonat trimiterea de întăriri la Bakhmut și apărarea în continuare a orașului. Armata Ucraineană susține că rușii au pierdut peste o mie de oameni în ultima zi. ISW arată că intră în luptă grupele de elită ale VDV și Wagner.

Prahova. Un incendiu a izbucnit noaptea trecută la depozitul unui service auto din Vălenii de Munte. Focul a ars o suprafață de 300 de mp și a distrus cinci autovehicule, fiind stins abia spre dimineață.

Noul ministru chinez de Externe: “O confruntare China-SUA este inevitabilă dacă americanii continuă pe calea greșită. De ce să ne abținem să trimitem arme Rusiei, dacă SUA trimit Taiwanului?”

SUA. Incident la bordul unui zbor de la Los Angeles la Boston. Un bărbat a atacat echipajul și a încercat să deschidă ușa avionului. A fost imobilizat de ceilalți pasageri până la aterizare, unde a fost preluat de poliție.

Analiză The Guardian. În 2022, peste o mie de situri “super emițătoare” (majoritatea instalații de petrol și gaze) au aruncat în atmosferă cantități uriașe de metan, un gaz cu efect de seră, crescând riscul pentru declanșarea catastrofelor climatice.

