The Washington Post (WP) scrie, citând documente interne la care a avut acces, că FBI și Departamentul Apărării al SUA s-au implicat în cercetarea și dezvoltarea unui software de recunoaștere facială. Acesta ar putea fi folosit pentru identificarea persoanelor care apar în înregistrările video de pe camerele de supraveghere stradale, dar și de pe cele captate de drone.

Accesul la documentele citate de publicația americană a fost obținute în urma unui proces, în care s-a solicita acest lucru, fiind invocată Legea privind libertatea de informare. Conform acestora, FBI și Pentagonul au colaborat cu cercetătorii pentru a dezvolta și perfecționa un instrument de inteligență artificială, care să poată ajuta la identificarea sau urmărirea cetăţenilor americani. Acest lucru a stârnit o serie de nemulțumiri la nivelul țării, legate de lipsa posibilității acestora de a-și oferi consimţământul pentru ca imaginile să fie folosite, dar și pentru faptul că nu sunt informați când tehnologia este folosită pentru a-i monitoriza. 

Software-ul urmează să proceseze rapid şi precis “imaginile clare ale chipurilor” captate de camerele de supraveghere din locuri publice, inclusiv din stații de metrou și de la colțuri de stradă, potrivit documentelor consulate de WP. Jurnaliștii scriu că programul se numește Ianus și este finanțat de Intelligence Advanced Research Projects Agency (IARPA), ramura care se ocup de cercetare în domeniul informațiilor, în cadrul Agenției de Proiecte de Cercetare Avansată pentru Apărare a Pentagonului (DARPA). 

Programul Ianus, numit după zeul roman care avea două fețe, a debutat în 2014, cu scopul de a “extinde radical scenariile în care recunoașterea automată a feței poate stabili identitatea”. Acesta se baza inițial doar pe pe fotografiile din pașapoarte sau din permisele de conducere, adesea imprecise, pentru a identifica suspecţii sau victimele surprinse de camerele de vedere de la locul infracţiunilor.

Ultimele descoperiri le-ar putea permite cercetătorilor să dezvolte noi algoritmi care să îi ajute pe anchetatori să descopere mai ușor cine produce o infracțiune, folosind camere de supraveghere de ultimă generație, care să îi arate pe vinovați din perspective diverse și precise. Scopul este de a “transforma înregistrarea video dintr-un impediment într-un avantaj”.

Proiectul Ianus reprezintă doar o parte din eforturile pe care FBI le-a depus pentru a folosi recunoașterea facială în anchetele sale. Agenții FBI foloseau deja în anchete un sistem numit Next Generation Identification, în care erau stocate date precum imagini, amprente digitale sau date biometrice ale ochilor anumitor persoane. Acest sistem considerat “indispensabil pentru combaterea terorismului și a criminalității” poate scana zeci de milioane de fotografii, captate din închisori, dar și imagini cu cicatrici sau tatuaje. În 2019, auditorii guvernamentali au declarat că FBI a avut acces la peste 640 de milioane de fotografii ale fețelor și că unitatea FACE a efectuat peste 390 de mii de căutări de recunoaștere facială în ultimii opt ani.

În acest context, agențiile federale sunt acuzate că au plătit pentru a avea acces la sisteme private de recunoaștere facială. Conform WP, FBI a semnat un contract de 120 de mii de dolari, la începutul acestui an, cu Clearview AI, producătorul unui instrument de recunoaștere facială, care utilizează fotografii obţinute fără consimțământ de pe rețelele de socializare și internet. Oficialii FBI care au fost contactați pentru a oferi un punct de vedere au declarat că plătesc pentru “un motor de căutare a imaginilor disponibile public pe care îl folosesc pentru a reduce infracționalitatea”.

Militanţii pentru drepturile civile au avertizat că cercetările în domeniul recunoașterii faciale ar putea grăbi implementarea tehnologiei pentru supravegherea în timp real în Statele Unite. De asemenea, atrag atenția că în urma cercetărilor s-a demonstrat că sistemele de recunoaștere facială au performanțe mai slabe atunci când evaluează fețele persoanelor de culoare, fiind arestați diverși oameni nevinovați.

Senatorul Edward J. Markey a declarat că intenționează ca în acest an să facă din nou presiuni, pentru un proiect de lege care să restricționeze modul în care agențiile federale pot utiliza recunoașterea facială și alte tehnici de căutare biometrică, având în vedere faptul că în prezent nu există nicio lege care să reglementeze modul în care sistemele de recunoaștere facială pot fi utilizate. 

Analiză integrală pe The Washington Post

Sursa foto: Sean Pavone | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday