Știri verificate
Război în Ucraina. Șeful Wagner amenință că pe 10 mai își retrage “rămășițele forțelor din Bahmut, pentru că din lipsa muniției sunt sortite unei morți fără sens”.

Încasările magazinelor din România au crescut în primul trimestru cu 5,1%, față de aceeași perioadă din 2022, deși inflația la sfârșitul lui martie era 14,5%. Avans modest pentru magazinele alimentare, în ciuda scumpirii produselor.

-
Rusia. Incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar de la Marea Neagră. Autoritățile susțin că a fost provocat de un atac cu dronă. Este al doilea astfel de incident la aceeași rafinărie, în doar două zile.

Serbia. Al doilea atac armat, în două zile. Cel puțin opt persoane au fost ucise și 13 au fost rănite într-un oraș aflat la sud de Belgrad. Atacatorul, un tânăr de 21 de ani, a deschis focul dintr-o mașină. A fost prins ulterior de poliție.

Turcia. Conflict fizic între delegații Ucrainei și Rusiei, la summitul Adunării Parlamentare a Mării Negre. Unul dintre ruși a smuls un steag ucrainean, dar a fost apoi interceptat violent de un delegat ucrainean.

Război în Ucraina. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât o dronă rusească deasupra centrului capitalei Kiev. UPDATE. Armata Ucraineană precizează că este vorba de o dronă proprie, scăpată de sub control.

-
Belgia. Autoritățile au arestat șapte persoane suspectate că ar fi plănuit un atac terorist. Ar fi discutat mai multe scenarii, dar nu s-ar fi hotărât asupra unei ținte.

Polonia va înființa un centru pentru a repara și a produce lansatoare de rachete HIMARS, în acest an. Ministrul polonez al Apărării sugerează că “va deservi şi alte țări europene”.

Șefa Comunității de Informații a SUA: Este puțin probabil ca Rusia să poată organiza o operațiune ofensivă semnificativă anul acesta în Ucraina, din cauza deficitului de muniție și de soldați.

New York. Ed Sheeran a câștigat procesul privind drepturile de autor pentru hitul “Thinking Out Loud”. Juriul a stabilit că artistul nu a plagiat melodia “Let’s Get It On” a lui Marvin Gaye.

Ministrul italian al Externelor și-a anulat călătoria la Paris după ce ministrul francez de Interne a afirmat că Giorgia Meloni a mințit și nu poate să își respecte promisiunea pentru care a fost aleasă, de a rezolva problema migranților.

SUA. Patru membri ai grupării de extremă dreaptă Proud Boys au fost găsiți vinovați de conspirație, pentru că au plănuit răsturnarea guvernului în timpul atacului de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021.

SUA. Autoritățile de reglementare acuză Meta că nu are metode adecvate de control parental pe platformele sale. Cer ca datele colectate de la copii să nu fie folosite în scop comercial.

Banca Centrală Europeană crește pentru a șaptea oară dobânda de referință, cu 0,25%, dar într-un pas mai mic față de majorările anterioare.

Europol a recuperat anul trecut peste 11 mii de artefacte furate (unele vechi de mii de ani), în România și alte 13 țări, în cadrul operațiunii anuale ce urmărește limitarea traficului cu obiecte de artă.

Importurile statelor UE de petrol rusesc au scăzut anul trecut cu -36%, comparativ cu 2019, ultimul an relevant din punct de vedere al cererii. Importurile din SUA, avans de +63%.

Analiză. “Atacul” cu drone asupra Kremlinului a fost filmat “cinematic”, din mai multe unghiuri, dar numai de camere controlate de autorități. ISW consideră că este vorba de o “punere în scenă”, iar alți analiști observă că singurul efect cert al atacului este înspăimântarea populației ruse, înaintea paradei de 9 Mai.

Neamț. Trafic oprit pe DN2 Bacău – Roman, la Secuienii Noi. O cisternă cu motorină s-a răsturnat, iar combustibilul se scurge pe carosabil.
Autostrada Sebeș – Turda (A10) s-a surpat din nou la Alba Iulia Nord, la câteva zeci de metri distanță de segmentul reconstruit recent după o alunecare de teren.

Marea Britanie. Autoritatea pentru Concurență va lansa o amplă analiză a sistemelor AI, inclusiv a modelelor populare de chatboți, pentru a evalua dacă acestea oferă un avantaj incorect anumitor companii, indiferent de domeniu.

