Știri verificate
Singurul Ferrari 250 GTO echipat inițial cu un motor de patru litri, din 1962, a fost vândut cu suma record de 50 de milioane de euro. Deși a fost modificată ulterior pentru uz rutier, devine a doua cea mai scumpă mașină vândută vreodată la o astfel de licitație.

Statistica oficială anunță o încetinire semnificativă a economiei României. În lunile de vară, aceasta a crescut cu doar +0,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primele nouă luni ale acestui an, PIB-ul a crescut cu doar +1,1% pe seria brută. INSSE a corectat și creșterile anunțate anterior.

-
Analiză FT. Remaniera Guvernului Sunak este o sfidare la adresa ultraconservatorilor, care oricum nu îl plăceau pe prim-ministru. Prin demiterea Suellei Braverman și aducerea lui David Cameron în cabinet, Rishi Sunak caută acum sprijinul liberalilor de dreapta, care s-au opus Brexitului.

SUA. Răsculatul care a intrat în Congres pe 6 ianuarie 2021, costumat în șaman, vopsit și purtând coarne, și-a depus actele pentru a candida la alegerile pentru Camera Reprezentanților de anul viitor.

Ucraina. Un deputat care a colaborat cu echipa lui Donald Trump pentru a răspândi informații false despre Joe Biden este acuzat de înaltă trădare. Serviciul ucrainean de Securitate susține că a strâns dovezi că acesta a lucrat pentru GRU, serviciul militar de spionaj al Rusiei.

Paris. Autoritățile fac eforturi pentru curățarea Senei, pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. Vor introduce un sistem complex de tratare a apei care se revarsă din canalizare în râu pentru ca acesta să poată găzdui probele de înot.

-
SUA. La peste 50 de ani de când a inventat (și a abandonat) bateria Li-ion, Exxon, cea mai mare companie americană de petrol și gaze, anunță că va începe extracția de litiu. Intenționează ca, până în 2030, producția sa să poată echipa anual peste un milion de mașini electrice.

Grupul de hackeri Lockbit a declarat pentru Reuters că ICBC, cea mai mare bancă din China, a plătit răscumpărarea, după atacul de săptămâna trecută care a dat peste cap piața bondurilor americane.

Dâmbovița. Accident între un camion încărcat cu ciment și o mașină, pe DN 72 Târgoviște-Ploiești, în zona localității Adânca. O persoană a decedat. Traficul rutier, oprit pe ambele sensuri.
Eurostat. În 7 din cele 8 regiuni ale României, ponderea tinerilor cu vârsta între 25 și 34 de ani care au studii universitare este mai mică de 25%, printre cele mai scăzute din UE. La nivelul blocului, media este de 42%.

A fost inaugurat centrul de instruire pe aeronave F-16, la baza aeriană din Fetești, destinat piloților din NATO și din țările partenere, inclusiv Ucraina. Au avut loc zboruri demonstrative.

Agențiile rusești de presă de stat au publicat și apoi au șters articole despre “regruparea militarilor ruși” mai la est de pozițiile ocupate în stânga Niprului. Sursa a fost un pretins comunicat al Ministerului Apărării.

Deficitul de cont curent al României a scăzut cu aproximativ 5 miliarde de euro, dar datoria externă a crescut cu peste 17 miliarde de euro, în primele nouă luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2022.

Ungaria. Guvernul Orban vrea să creeze o instituție specială care să investigheze “influența externă și activitățile care amenință suveranitatea țării”. Temeri că vrea să pună astfel presiune pe opoziție, jurnaliști și ONG-uri.

București. Aproximativ 220 de blocuri din zona Mihai Bravu vor rămâne fără apă caldă și căldură până vineri seara. Termoenergetica efectuează lucrări pe Magistrala 2 Sud.
Analiză. Producătorii auto au ieftinit semnificativ mașinile electrice în țările vestice, în ultima perioadă. Încearcă astfel să stimuleze vânzările, în condițiile în care cererea globală a încetinit brusc.

Marea Britanie. Premierul Sunak l-a demis pe ministrul de Interne, în urma criticilor la adresa poliției din Londra. Update: Fostul premier David Cameron se întoarce în guvern, ca ministru de Externe.

Analiză. În Ucraina a început Rasputitsa (sezonul noroios), iar contraofensiva a eșuat deocamdată. Vestul trebuie să vină cu o strategie nouă.

Statistica oficială susține că inflația anuală a coborât la 8%, luna trecută, în ciuda scumpirii legumelor. Consemnează o reducere marginală a prețurilor pentru celelalte alimente, precum și a facturilor la energie. Biletele de avion s-au ieftinit cu 20%, dar majorările anterioare din acest an au fost mult mai mari.

Italia. Un leu scăpat de la circ, sâmbătă, în apropiere de Roma, a fost capturat după câteva ore. Poliția crede că animalul a fost eliberat cu intenție, deoarece lacătul de la cușca sa era spart.

