Partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, urmează să prezinte marți un proiect de lege ce urmărește crearea unui birou însărcinat cu investigarea activităților ce “amenință suveranitatea Ungariei”, vizând în special influența externă. Deși nu au fost făcute publice detalii despre noul proiect, conducerea Fidesz a indicat că aceasta s-ar putea aplica finanțării externe a partidelor politice și, eventual, a instituțiilor media și a organizațiilor societății civile, pe care le-a acuzat că acționează sub influența Washingtonului ș a Bruxelles-ului.
Viktor Orban, un apropiat al lui Vladimir Putin, afirmă de peste 10 ani că entitățile străine se amestecă în politica maghiară și susține că criticii săi “acționează împotriva interesului național”. În timpul unui discurs ținut anul trecut, premierul a declarat: “Aceștia au spus în mod deschis că doresc o schimbare de guvern în Ungaria. Au folosit toate mijloacele de corupție politică pentru a finanța opoziția maghiară”.
Susținătorii drepturilor omului din Ungaria și numeroși jurnaliști și-au exprimat temerile legate de noul proiect de lege, despre care spun că, odată adoptat, ar putea să exercite o presiune mai mare asupra presei libere, reducând astfel la tăcere criticii guvernului, în încercarea lui Orban de a-și consolida și mai ferm puterea: “Temerea noastră este că această viitoare legislație se va înscrie în șirul acțiunilor guvernamentale care încearcă să limiteze participarea la viața publică și funcționarea presei libere.”
Sursa: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.