Compania Municipală Termoenergetica București explică, în cadrul unui comunicat, că sistarea furnizării agentului termic pentru apă și căldură este necesară pentru integrarea porțiunilor de conductă înlocuită în șantierele deschise pentru două obiective POIM, pe Magistrala 2 Sud. Se precizează că este vorba despre reabilitarea începută între străzile Răcari și Laborator (lucrări în cadrul Obiectivului 1 ) și în zona Spitalului Victor Babeș (lucrări în cadrul Obiectivului 4). 

“În cadrul Obiectivului 1 au fost înlocuiți, în această etapă, aproximativ 550 de metri din conducta cu diametrul de 900 de mm, iar prin lucrările desfășurate în cadrul Obiectivului 4 au fost înlocuiți aproximativ 650 de metri din conducta cu diametru de 700 de mm. Conducta Magistralei 2 Sud a fost pusă în funcțiune în anul 1975, această zonă de rețea având aproape 50 de ani de funcționare. Obiectivele 1 și 4 din POIM sunt deosebit de importante, deoarece prin aceste șantiere se realizează lucrări de modernizare a conductelor ce asigură alimentarea cu agent termic a punctelor termice din Sectorul 2, pe tronsonul cuprins între CTE Sud și Bulevardul Energeticienilor, Șoselele Mihai Bravu, Ștefan cel Mare și Șoseaua Fundeni” se mai arată în comunicatul Termoenergetica.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday