Știri verificate
Franța este șocată de incidentele violente din școli. Un adolescent a fost omorât în bătaie, la ieșirea din școală, de persoane mascate. Incidentul, de lângă Paris, vine la câteva zile după ce o adolescentă a fost bătută, tot la școală, până a intrat în comă. Macron promite intransigență.
Elon Musk pare a nega raportul Reuters, potrivit căruia angajații Tesla au fost informați că firma va renunța la proiectul dezvoltării unui model low-cost, cu un preț de sub 25 de mii de dolari. Totuși, acțiunile companiei au rămas pe scădere.

-
Constanța. ISU transmite că a avut loc o detonare controlată în Poligonul Midia, după ce trei persoane au anunțat, la 112, că au auzit o bubuitură puternică în zona Mamaia Nord.
Un specialist IT a descoperit un punct de acces care putea fi exploatat de hackeri, într-un program gratuit de compresie a datelor (XZ Utils). În teorie, acesta ar fi putut fi folosit pentru accesarea a milioane de computere cu sistem Linux.

SUA. Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 a avut loc în statul New York. Din primele informații, nu au fost raportate victime sau pagube, însă seismul s-a simțit și în statele vecine.

Cehia susține că Rusia a încercat “de mii de ori”, în ultimii doi ani, să saboteze rețeaua feroviară națională, prin atacarea sistemelor de semnalizare și a altor programe folosite de operatorul feroviar național.

-
Apple concediază peste 600 de angajați, de la divizia care a lucrat mai bine de un deceniu la dezvoltarea unei mașini electrice, desființată recent. Sunt primele disponibilizări făcute de compania americană după perioada pandemiei.

Microsoft avertizează că grupări de hackeri susținuți de China vor încerca să perturbe alegerile din SUA, Coreea de Sud și India, cu conținut generat cu AI. O încercare a avut deja loc, în perioada electorală din Taiwan.

Marea Britanie. Space Solar anunță testarea cu succes a tehnologiei de transport a energiei electrice fără cabluri, cu ajutorul unor unde similare cu cele Wi-Fi, în scopul construirii unor ferme fotovoltaice în spațiu.

Armata israeliană anunță eliberarea din funcție a doi comandanți, considerați responsabili pentru uciderea celor șapte voluntari străini, în atacul de luni din Gaza.

Prețurile locuințelor din UE au crescut ușor în ultimul an. În timp ce în țările din Zona Euro au scăzut cu -1,1%, în Europa de Est acestea continuă să se scumpească. În România, creșterea medie a prețurilor (în euro) a fost de 3,7%.

Analiză CNN. Numărul foarte mic de victime ale cutremurului de magnitudine 7,4 din Taiwan este rezultatul a 25 de ani de pregătire, în care guvernul a prioritizat consolidarea școlilor, a amendat drastic firmele de construcții care nu au respectat normativele și a implementat alerte de cutremur, verificate în exerciții regulate cu populația.

Marea Neagră. MApN anunță că ambarcaţiunea descoperită miercuri plutind în derivă, în zona Tuzla, este o posibilă dronă marină.

Război Rusia-Ucraina. Rușii raportează un atac masiv al ucrainenilor, cu drone, vineri dimineața, asupra unui aerodrom militar din regiunea rusă Rostov. Presa ucraineană susține că cel puțin șase bombardiere Suhoi au fost distruse, iar alte opt grav avariate.

Prețul petrolului european a depășit 90 de dolari pe baril și se află la cel mai mare nivel din ultimele cinci luni, pe fondul creșterii tensiunilor din Orientul Mijlociu și al zvonurilor privind iminența unui atac iranian împotriva Israelului.

Platforma de streaming Disney+ va începe, din iunie, să interzică partajarea conturilor, după modelul Netflix. Măsura va fi impusă în etape, în funcție de regiuni, dar va fi generalizată din septembrie.

Guvernul israelian a decis redeschiderea punctului de trecere în Gaza de la Erez, atacat de Hamas în 7 octombrie, și care de atunci a rămas închis. Anunțul, la câteva ore după ce Joe Biden i-a cerut direct lui Netanyahu un acord de încetare a focului “fără întârziere”, într-o schimbare a tonului, condiționând sprijinul acordat Israelului de protejarea civililor.

Analiză CNN. Statele NATO au cheltuit de-a lungul anilor prea puțin pentru apărare, ceea ce a încurajat Rusia să facă tocmai opusul. În ultimii zece ani, statele europene s-au concentrat pe amenințările teroriste, dar au și evitat să-l provoace pe Putin.

Un oficial din NATO afirmă că recentele atacuri ucrainene asupra rafinăriilor rusești au afectat “10-15%” din capacitatea de prelucrare a țării. Alianța consideră că Rusia nu are, deocamdată, suficienți militari și rezerve de muniții pentru a lansa o ofensivă de succes.

Ministerul Finanțelor lansează noi emisiuni de titluri de stat pentru populație în lei și în euro, în cadrul Programului Fidelis. Dobânda este de până la 6,85% pe an la lei și de 5% pentru titlurile în euro. Donatorii de sânge beneficiază de o dobândă specială.

