Știri verificate
Gazprom anunță că va opri o altă turbină din conducta Nord Stream 1, începând de miercuri. Estimează că fluxurile de gaze către Germania vor scădea astfel la o cincime din capacitatea normală.

Cercetătorii britanici consideră că înmulțirea recentă a cazurilor de hepatită acută severă în rândul copiilor este infectarea simultană cu un virus adeno-asociat și adenovirus sau virusul herpetic uman.

-
Dolj. Trafic oprit pe DN65 Craiova-Balș, în zona localității Pielești, pentru stingerea unui incendiu produs la un TIR. Nu au rezultat victime.
Presa internațională: Ambasadorii țărilor UE discută revizuirea planului de reducere a consumului de gaze cu 15%, propus de Comisie, după opoziția mai multor state. Miniștrii Energiei vor încerca marți să ajungă la un acord.

Ucraina. Ministrul Apărării anunță recepționarea primelor trei blindate anti-aeriene Gepard, oferite de Germania. Despre sistemele Himars, afirmă că au fost folosite la distrugerea a 50 de depozite rusești de arme. Informația nu poate fi verificată independent.

Germania. Încrederea mediului de afaceri în economie a scăzut semnificativ în iulie, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, pe fondul îngrijorărilor privind livrările de gaze din Rusia și a prețurilor tot mai mari. ifo Institute avertizează că țara este ”în pragul recesiunii”.

-
Soldul creditelor acordate firmelor și populației a crescut cu 17,5% în iunie, față de aceeași lună din 2021. Avansul, pe fondul creşterii cu 19% a componentei în lei şi cu 13,7% a celei în valută.
Fostul șef al CNAS a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru luare de mită. Lucian Duță a primit 6,3 milioane de euro de la două firme de software care au încheiat contracte cu instituția.

Comisarul european pentru Sănătate îndeamnă țările membre să se pregătească pentru un val de coronavirus, în toamnă și iarnă: Lunile următoare ar trebui să fie de pregătire.

Război în Ucraina. Armata ucraineană a început o contraofensivă în regiunea Herson. Forțele ruse au efectuat operațiuni limitate, în ultimele 24 de ore, în Sloviansk, Siversk și Bakhmut.

Taiwan. Armata a reluat simulările de raiduri aeriene, pentru pregătirea populației în cazul unui atac din partea Chinei. Exerciții periodice sunt prevăzute de lege, dar au fost suspendate în timpul pandemiei.

Populația Chinei este de așteptat să înceapă să scadă din anul 2025. Numărul nou născuților anul trecut este cel mai mic din ultimele decenii în mai multe provincii.

Myanmar. Patru activiști pro-democrație au fost executați de junta militară, care a preluat puterea în urmă cu mai mult de un an. Pedeapsa capitală nu mai fusese aplicată în această țară de zeci de ani.

Ucraina. Ministerul Sănătății anunță că cel puțin 18 medici au fost uciși, alți zeci au fost răniți și aproape nouă sute de unități medicale au fost distruse, de la începutul războiului.

Trafic restricționat pe Autostrada A2 București – Constanța, pe sensul către Capitală, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autovehicule. La kilometrul 42 se circulă pe o singură bandă.
California. Stare de urgență în Mariposa, din cauza unui incendiu masiv. Focul se apropie de Parcul Național Yosemite, care găzduiește o parte dintre cei mai mari și mai vechi arbori sequoia din lume.

Avertizări meteorologice de furtuni, suprapuse valului de caniculă, în cea mai mare parte a țării. Cod Portocaliu de vijelii puternice duminică în Transilvania, Moldova și în regiunile sudice, unde vântul va bate cu 90 km/h. Se vor înregistra ploi torențiale și grindină.

Război în Ucraina. Forțele ucrainene se pregătesc pentru o contraofensivă în regiunea Herson. În zonele ocupate, rușii întăresc propaganda în vederea anexării acestor teritorii.

Harghita. Galeria de acces în Salina Praid a fost inundată sâmbătă de un izvor natural. Aproximativ o mie de turiști aflați în mină la momentul incidentului au fost evacuați cu autobuzele. Update: O femeie care a leșinat a fost evacuată cu o targă improvizată.

Analiză CNN: Belgorod, noul submarin al Marinei Ruse, ar putea pregăti scena unui nou război rece, desfășurat cu precădere în oceane. Prezentat de ruși drept navă de cercetare, poate transporta mega torpilele nucleare Poseidon.

