Știri verificate
Eurostat: Prețurile locuințelor au crescut în România cu 10% în ultimul deceniu, printre cele mai mici avansuri din UE. De la debutul pandemiei, s-au apreciat cu doar 1,4%, sub valorile din Bulgaria (+7,5%) sau Ungaria (+4,6%).
Acțiune comună a Poliției Române, a celei spaniole și a Europol pentru destructurarea unei rețele care exploata sexual persoane în Spania. Opt români și doi spanioli au fost arestați, iar 25 dintre victime au fost identificate.

-
Japonia. Organizatorii Jocurilor Olimpice au decis oficial că spectatorii nu vor avea acces în tribune. Pe perioada evenimentului, Tokyo intră în stare de urgență. Restaurantele și barurile nu mai pot servi băuturi alcoolice și vor fi închise la ora 20.

Universitatea din București a stabilit că în noul an universitar, cursurile, seminarele și examenele se vor desfășura în format fizic. Precizează că toate căminele vor fi deschise, cu excepția situației în care autoritățile impun noi restricții.
Prețurile alimentelor au scăzut la nivel mondial în iunie, pentru prima dată în ultimul an, dar carnea încă se scumpește. Deși declinul prețurilor este slab (-2,5%), analiștii spun că este totuși important pentru diminuarea presiunilor inflaționiste.
Alexandru Nazare, prima reacție după demitere: Florin Cîțu mi-a spus că decizia nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”. Poate s-a referit că nu m-am alăturat echipei care îl susține în campania pentru președinția PNL.

-
Coronavirus România. Trei decese înregistrate în ultimele 24 de ore. INSP a raportat și 67 de decese mai vechi, consemnate astăzi. În acest interval au fost depistate 30 de cazuri noi, din 25.863 de teste (0,11%), dintre care 13.612 teste rapide. La ATI sunt 57 de pacienți.

Incident de securitate în Lituania. Conferința de presă comună susținută, la o bază militară, de președintele lituanian și premierul spaniol, aflat într-o vizită oficială, a fost întreruptă pentru un timp. Un avion NATO, care face serviciul de poliție aeriană, a decolat de urgență într-o misiune.

Comisia Europeană a amendat BMW și Grupul Volkswagen cu 875 de milioane de euro, deoarece au conspirat pentru a limita dezvoltarea tehnologiei de reducere a emisiilor poluante. Daimler a scăpat de amendă deoarece a recunoscut existența cartelului.

Premierul Cîțu anunță revocarea lui Alexandru Nazare din funcția de ministru al Finanțelor: ”Am transmis președintelui Klaus Iohannis cererea de revocare. Eu sunt propunerea de interimar”.

Anglia. Un studiu realizat de Imperial College London pe 47 de mii de persoane arată că rata de pozitivare a testelor Covid a crescut de patru ori de la începutul lunii iunie până în prezent.

Studiu. Valul sufocant de căldură care a ucis sute de oameni în nord-vestul Pacificului (SUA și Canada) ar fi fost “practic imposibil” fără schimbările climatice. Oamenii de știință avertizează că astfel de fenomene vor fi tot mai frecvente.

BMW a prezentat noua generație Seria 2 Coupé, care va veni pe piață la începutul anului viitor. Modelul este puțin mai lung și mai lat, dar și ceva mai scund decât predecesorul său. (Video)

Analiză. Tulpina Delta a coronavirusului devine dominantă în aproape toată lumea. Regiunea Asia-Pacific a înregistrat recent o creștere rapidă a numărului de cazuri. Marea Britanie a raportat astăzi cel mai mare număr de infectări din ianuarie până în prezent.

Suceava. Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise, a fost reținut de DNA. Este bănuit că între 2018 – 2020 a luat mită în repetate rânduri, inclusiv de la candidații ce voiau să treacă proba practică pentru obținerea permisului de conducere.
Haiti în haos, după asasinarea președintelui. Poliția precizează că a ucis patru dintre atacatori și a capturat alți doi, dar restul ar fi putut părăsi deja țara.

Microsoft solicită utilizatorilor Windows să instaleze imediat un update, după ce cercetătorii din domeniul securității au descoperit o vulnerabilitate serioasă în sistemul de operare.

SUA. Donald Trump a anunțat că dă în judecată Facebook, Twitter şi Google, pe care le acuză de cenzură, după ce conturile sale de pe rețelele de socializare au fost suspendate la începutul anului, în urma asaltului de la Capitoliu.

OMS anunță că numărul deceselor asociate Covid a trecut de patru milioane la nivel global. Directorul OMS: ”Lumea se află într-un moment periculos al acestei pandemii”, din cauza răspândirii noilor tulpini.

Președintele Iohannis, la finalul celor trei zile de consultări în privința proiectului ”România Educată”: Guvernul va stabili un calendar pentru implementarea proiectului, pe care-l va aproba săptămâna viitoare printr-un memorandum.

