Procesul de acțiune colectivă vizează, de asemenea, directorii executivi ai celor trei companii, Mark Zuckerberg, Jack Dorse, respectiv Sundar Pichai. Donald Trump mai acuză companiile că nu acceptă punctele de vedere ale conservatorilor.

Într-o conferință de presă susținută la stațiunea sa de golf din Bedminster (statul New Jersey), Trump s-a arătat împotriva companiilor de socializare și a democraților, pe care i-a acuzat că susțin dezinformarea. La scurt timp după încheierea conferinței de presă, entitățile politice ale lui Trump au început să trimită mesaje de strângere de fonduri pentru susținerea proceselor.

Conturile de pe rețelele de socializare ale lui Donald Trump au fost suspendate la începutul acestui an, după ce a susținut în repetate rânduri afirmația falsă că înfrângerea sa electorală este rezultatul unei fraude la scară largă. Afirmația a fost respinsă de mai multe instanțe, oficiali electorali de stat și membri ai propriei sale administrații. Sute de susținătorii ai săi au luat cu asalt Capitoliul SUA pe 6 ianuarie, după ce Trump a repetat acele afirmații false într-un discurs în apropierea Casei Albe.

Surse alternative: Reuters, BBC.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday