Știri verificate
Lufthansa anulează toate zborurile de miercuri din Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol. Peste o mie de curse vor fi anulate și circa 135 de mii de pasageri afectați.

Rusia. Roscosmos anunță o decizie ”definitivă” de retragere din proiectul Stației Spațiale Internaționale, după 2024. Agenția își va dezvolta propria stație spațială.

-
”Apele Române” informează că peste 650 de localități din toată țara sunt alimentate restricționat cu apă, din sursele de suprafață sau din foraje. Sunt afectate în mod special orașele mici și satele din regiunea Moldovei.

Statele membre UE au ajuns la un acord pentru reducerea voluntară a consumului de gaze cu 15%, din august până în primăvara anului viitor. Conform Reuters, prevede numeroase excepții pentru țări și industrii.

Analiză Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor la nivel național au crescut cu +4,6% în al doilea trimestru al anului, comparativ cu lunile precedente. Majorări de +7,2% în Cluj-Napoca, +4% în București și +3,6% în Brașov.
Creștere foarte mare a numărului cazurilor de Covid în România. În ultimele 24 de ore au fost raportate 12.353 de noi infectări, față de aproape cinci mii ieri. În spitale sunt internate 3.445 de persoane.

-
București. Un muncitor a murit după ce instalația electrică din canalul la care lucra a luat foc, în fața Bibliotecii Centrale Universitare. Trafic blocat pe strada C. A. Rosetti.

Operatorul britanic de sateliți OneWeb fuzionează cu francezii de la Eutelsat, în încercarea de a crea un rival european pentru Starlink, care furnizează internet din rețelele de sateliți.

Război în Ucraina. Rușii se pregătesc de reluarea unei ofensive la scară largă în Donbas, iar ucrainenii se concentrează pe Herson și Frontul de Sud, unde au lovit din nou un punct de comandă al Armatei Ruse. Odesa, bombardată din nou, marți dimineață.

SUA au devenit cel mai mare exportator de gaz natural lichefiat din lume, pe fondul eforturilor de a asigura energia Uniunii Europene. Americanii și-au crescut cu 12% capacitatea, iar UE a primit luna trecută mai multe gaze lichefiate din SUA decât gaze pe conductă din Rusia.

Cluj-Napoca. Grav accident rutier, urmat de incendiu, pe Calea Turzii. Un autoturism a ieșit în afara carosabilului și a avariat instalația de alimentare cu gaz și electricitate a unui imobil. Șoferul a fost transportat la spital.
Analiză Reuters. Debitul de gaz rusesc este prea scăzut pentru a umple depozitele Europei. Germania este cea mai vulnerabilă și va fi nevoită să recurgă la raționalizare pentru a-și încălzi cetățenii la iarnă.
Caniculă în aproape toată țara, marți, cu temperaturi de până la 40 de grade în vestul și sudul României, și de 33-37 de grade Celsius în rest.

România va primi 31 de miliarde de euro până în 2027, din fondurile de coeziune ale UE (instrumentul de atenuare a diferențelor față de alte țări). Cele mai mari alocări, pentru reducerea ratei șomajului și pentru transportul în comun.

Gazprom anunță că va opri o altă turbină din conducta Nord Stream 1, începând de miercuri. Estimează că fluxurile de gaze către Germania vor scădea astfel la o cincime din capacitatea normală.

Cercetătorii britanici consideră că înmulțirea recentă a cazurilor de hepatită acută severă în rândul copiilor este infectarea simultană cu un virus adeno-asociat și adenovirus sau virusul herpetic uman.

Dolj. Trafic oprit pe DN65 Craiova-Balș, în zona localității Pielești, pentru stingerea unui incendiu produs la un TIR. Nu au rezultat victime.
Presa internațională: Ambasadorii țărilor UE discută revizuirea planului de reducere a consumului de gaze cu 15%, propus de Comisie, după opoziția mai multor state. Miniștrii Energiei vor încerca marți să ajungă la un acord.

Ucraina. Ministrul Apărării anunță recepționarea primelor trei blindate anti-aeriene Gepard, oferite de Germania. Despre sistemele Himars, afirmă că au fost folosite la distrugerea a 50 de depozite rusești de arme. Informația nu poate fi verificată independent.

Germania. Încrederea mediului de afaceri în economie a scăzut semnificativ în iulie, la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, pe fondul îngrijorărilor privind livrările de gaze din Rusia și a prețurilor tot mai mari. ifo Institute avertizează că țara este ”în pragul recesiunii”.

