Știri verificate
România s-a menținut în 2022 în categoria țărilor cu venituri mari. Venitul Național Brut anual pe cap de locuitor a fost de peste 15.500 de dolari.

Șeful Direcției de Sănătate Publică Ilfov a demisionat. Instituția controlase în acest an căminele în care bătrânii erau maltratați. Ministrul Sănătății: “Abaterile observate au fost minore, dar constatăm că, de fapt, controlăm hârtii, iar nu evidențe”.

-
China. Prețurile la poarta fabricii au scăzut pentru a noua lună la rând, în cel mai rapid ritm din ultimii șapte ani. Cererea slabă complică redresarea economiei după ridicarea tuturor restricțiilor.

Ministrul de Externe al Ucrainei susține că NATO va adopta o cale mai rapidă de aderare la alianță pentru țara sa.

Kremlinul recunoaște că Vladimir Putin s-a întâlnit cu Evgheni Prigojin și cu câțiva lideri Wagner, la cinci zile după rebeliune. Anterior purtătorul de cuvânt al președintelui rus negase că o astfel de întâlnire a avut loc.

SUA. O comediantă și doi autori au dat în judecată Meta și OpenAI pentru încălcarea drepturilor de autor. Susțin că cele două companii le-au folosit cărțile pentru a antrena boții cu inteligenţă artificială.

-
Republica Moldova. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate anunță destructurarea unei reţele de spionaj organizată de doi agenți ruși.

Sondaj. Tot mai multe țări au început să își repatrieze rezervele de aur, ca măsură de protecție față de sancțiuni similare impuse Rusiei. Se declară îngrijorate de precedentul creat.

Veniturile medii ale gospodăriilor au crescut în primul trimestru al anului cu 750 de lei, comparativ cu începutul lui 2022, însă și cheltuielile au crescut cu 650 de lei.
Analiză The Telegraph. Summitul NATO de la Vilnius, un moment decisiv pentru alianță și un test pentru autoritatea președintelui american. Țările trebuie să răspundă dacă aderarea Ucrainei întărește sau slăbește alianța, în raport cu Rusia.

Război în Ucraina. Presupusul atac asupra Podului Kerci din Crimeea, din acest weekend, este pus la îndoială chiar de bloggerii ruși. Ucrainenii presează pe Frontul de Sud, în timp ce ISW arată că rușii redobândesc controlul asupra pozițiilor din stânga Niprului.

FT: Revolut a pierdut 23 de milioane de dolari într-o fraudă care a permis hackerilor să exploateze o breșă de securitate în sistemul de transfer de bani între SUA și Europa.

China. Atac cu cuțitul într-o grădiniță din sud-estul țării. Trei copii, un educator și doi părinți au fost înjunghiați mortal. Atacatorul are 25 de ani, iar motivația gestului său nu este cunoscută deocamdată.

Cel puțin 300 de migranți care se îndreptau din Senegal spre Insulele Canare au dispărut. Aceștia au plecat cu trei bărci și au pierdut legătura cu familiile.

Crimeea. Rușii pretind că au doborât o rachetă de croazieră în apropierea orașului Kerci. Circulația pe podul către Rusia a fost oprită. Kievul dă de înțeles că a fost în spatele atacului din octombrie, în urma căruia podul a fost închis mai multe luni.

Analiză The Guardian. Secretarul Trezoreriei SUA și-a îndeplinit obiectivul stabilit pentru vizita în China, de a aduce delegațiile celor două state la un loc. Scopul minimal al călătoriei arată însă deprecierea relațiilor bilaterale.

Premierul Ciolacu a anunțat că toate centrele pentru copii, bătrâni și persoane cu dizabilități din țară vor fi verificate, în decurs de o săptămână: Avem de-a face cu o problemă de sistem, care e corupt și inert.

Război în Ucraina. Serviciile ucrainene cred că Rusia exploatează tema provocărilor la centrala Zaporijie pentru a alunga personalul ucrainean. Vrea să decredibilizeze Ucraina înainte de summitul NATO, pentru a slăbi sprijinul occidental.

Analiză Politico. Biden va folosi turneul din Europa pentru a spori, pe termen lung, susținerea acordată de Occident Ucrainei.

Los Angeles. Un mic avion cu șase persoane a ratat aterizarea, din cauza ceții, s-a prăbușit lângă pistă și a luat foc. Toate persoanele au decedat.

