Problema nu a fost oficial raportată, dar Financial Times citează trei surse care sunt “la curent cu situația” și care arată că defecțiunea a afectat Revolut în decursul anului 2022 când, la refuzarea anumitor tranzacții între SUA și Europa, Revolut rambursa în mod eronat conturile, virând înapoi suma care nu era transferată, deși aceasta nu pleca din cont. Problema a apărut episodic la finalul anului 2021, dar apoi a fost exploatată în mod sistematic pe parcursul anului 2022, provocând companiei inițial o pierdere de 23 de milioane de dolari. Revolut a recuperat totuși o parte din acești bani, nu este clar cât.

Potrivit FT, “frauda a afectat mai degrabă propriile fonduri ale Revolut decât conturile clienților”, dar adevărata problemă este că sistemele Revolut nu au reușit să detecteze breșa de securitate, caracterizată ca fiind una masivă, iar aceasta a ieșit la iveală atunci când o bancă parteneră din SUA a notificat Revolut că “are mai puțin numerar decât ar fi trebuit”.

Ulterior, subsidiara americană a Revolut a solicitat injecții de cash de mai multe milioane de dolari de la societatea-mamă, după care compania a investigat situația. Revolut a refuzat deocamdată să comenteze cazul, care îi poate afecta cererea de licențiere bancară pe care a depus-o în Marea Britanie. FT observă faptul că, deși a depus de doi ani această cerere, compania încă nu a primit autorizarea, deși, de regulă, autorizarea nu durează mai mult de un an.

Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie a ordonat o revizuire independentă a politicilor Revolut pentru prevenirea și detectarea criminalității financiare, în 2020. Separat, auditorul BDO a avertizat că veniturile companiei ar fi putut fi “denaturate semnificativ”, deoarece aproximativ două treimi din veniturile sale raportate pentru 2021 sunt puse sub semnul întrebării. În ultimele luni, mai mulți directori ai Revolut au demisionat, iar două fonduri de risc care dețin participații la firmă și-au redus cu peste 40% valoarea estimată a acestora. Ultima evaluare a Revolut, din iulie 2021, indica o valoare a companiei la 33 de miliarde de dolari.

Sursa: Financial Times

Foto: Linaskk | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday