Știri verificate
Război în Israel. Oficialii americani și israelieni precizează că acordul de încetare a focului în Gaza și schimburile de ostatici vor începe vineri, cel mai devreme, nu de joi, așa cum susținuse Hamas.

Suedia. Northvolt anunță că a dezvoltat o baterie sodiu-ion mai durabilă și mai ieftin de produs, decât cele Li-ion. În viitor, ar putea reduce dependența producătorilor europeni de componente din China.

-
Analiză The Guardian. Lansarea satelitului de spionaj al Coreei de Nord demonstrează că țara ocolește sancțiunile internaționale și și-a îmbunătățit abilitățile de construire a rachetelor balistice.

Eurostat: În timpul pandemiei, în țările UE, numărul deceselor a fost cu peste 800 de mii mai mare față de media obișnuită. Bulgaria și România sunt țările cu cea mai severă scădere a populației, în perioada 2020 – 2021.

Bloomberg: Mark Rutte, actualul premier al Olandei, conduce în preferințele țărilor membre NATO pentru ocuparea postului de secretar general al alianței, după încheierea mandatului lui Jens Stoltenberg, anul viitor.

Sam Altman revine în fruntea OpenAI. Consiliul de administrație al companiei de inteligență artificială va fi înlocuit și va fi demarată o investigație privind demiterea lui Altman, care a aruncat organizația în haos.

-
Fotbal. România a învins Elveția, scor 1-0, și a câștigat grupa de calificare la Euro 2024.

Marea Britanie. Guvernul anunță că salariul minim va crește cu 10% din aprilie 2024, la 11,44 de lire pe oră. Aproape 2,7 milioane de persoane vor beneficia de majorare.

WSJ: SUA se tem că Iranul va furniza Rusiei rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, pe care să le folosească în ofensiva din Ucraina.

Reuters: Guvernul German a decis înghețarea celor mai multe dintre noile cheltuieli guvernamentale rămase pentru 2023, pe fondul crizei bugetare generate de o hotărâre a Curții Constituționale.

SUA. Honda recheama în service aproape 250 de mii de vehicule, din cauza unei erori de fabricație care poate duce la avarierea motorul. Honda a rechemat trei milioane de mașini, în acest an.

Război în Ucraina. Peste zece mii de civili au fost uciși de la debutul invaziei Rusiei, iar mai mult de jumătate dintre decesele recente au avut loc cu mult în spatele liniilor frontului. ONU estimează că numărul real este mult mai mare.

Comisia Europeană a aprobat modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României. A fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB privind cheltuielile cu pensiile și a fost inclus capitolul RePowerEU, care prevede fonduri suplimentare de 1,4 miliarde de euro.

X/Twitter a dat în judecată Media Matters, un organism independent care a arătat că reclame la mari companii apar alături de postări antisemite. Compania spune că demersul a fost manipulat.

Directorul Microsoft, compania care este cel mai mare investitor la OpenAI, cere schimbări la nivelul consiliului de administrație al organizației, după concedierea lui Sam Altman și răscoala angajaților.

Grupul Stellantis a încheiat un acord preliminar cu compania chineză CATL, în vederea construirii unei fabrici de baterii pentru vehiculele electrice, în Europa. Constructorul franco-italian vrea să producă mașini mai ieftine.

Studiu. Utilizarea inteligenței artificiale va crește productivitatea firmelor în următorii zece ani, până la nivelul la care ar permite reducerea săptămânii de lucru la patru zile, fără micșorarea salariilor.

SUA. Autoritățile de reglementare investighează cazurile celor 6,4 milioane de vehicule Hyundai și Kia rechemate în service în ultimii ani, după depistarea riscului de incendiu provocat de scurgeri ale lichidului de frână.

Hawaii. O aeronavă a Marinei Americane, specializată în lupta antisubmarin, a ratat aterizarea pe pistă și s-a prăbușit în apă, din cauza ceții și a vântului puternic. La bord se aflau nouă membri ai echipajului, care nu au fost răniți grav.

Război în Israel. Liderul Hamas din Qatar, Ismail Haniyeh, anunță că s-a ajuns la un acord de încetare a focului în Gaza. Gruparea teroristă ar urma să elibereze un număr mare de ostatici, în schimbul unor prizonieri deținuți de Israel.

