Despre religia în şcoli sau despre cum ocolim cu talent marile probleme ale societăţii noastre

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran
Cazul fetiţei de 15 ani fugite de acasă, posibil pentru a se călugări (când scriu asta încă nu este foarte clar acest fapt) a reaprins polemica între atei și dogmatici privind religia în școli. Scriu acest text pentru a vă demonstra că există întotdeauna o cale de mijloc, totul este să ne respectăm unii pe alții și să nu încercăm să ne impunem punctele de vedere. Și pentru unii și pentru alții precizez din start că nu fac parte din niciuna dintre cele două categorii, oamenii ca mine purtând denumirea generică de agnostici (și sunt deopotrivă înjurați și de atei și de credincioși). Nu vreau să intru în detalii pentru că, zic eu, credința sau lipsa ei, sunt chestii personale. Și totuși…

Da, nu este firesc ca la 15 ani un copil să-și dorească să se călugărescă. Dar este stupid să dai vina pe școală pentru asta. Trebuie să fi existat și în familie fie o predispoziție către dogmatism, fie un mediu ostil (de orice natură) care să fi împins ca o reacție de adversitate copilul spre dogmatism.
Da, este nefiresc ca la 15 ani copilul să își dorească un duhovnic, dar categoric el are nevoie de un confesor. Că e prieten, că e părinte, că e un necunoscut, el trebuie să existe căci altfel adolescenții nu fac față schimbărilor prin care trec mintea și trupul lor, cad în extreme, pot deveni violenți sau chiar infractori, dar mai des cad într-o alienare care poate îmbrăca diferite forme de comportament. Putem pune însă întrebarea și altfel… Între un duhovnic și un proxenet (sau un dealer de droguri), pe cine ai prefera să aibă drept confesor o fetiță de 15 ani? Întrebarea corect formulată este de ce confesorul nu a fost un prieten/prietenă, de ce nu mama/tata/o altă rudă?
Dar haideți să ne întoarcem la dezbaterea despre religie în școli și să găsim soluția care, zic eu, nu are de ce să deranjeze pe cineva, deci ar trebui să convină tuturor.
Cei mai mulți copii primesc educație religioasă din familie, dar aceasta se rezumă la valorile morale. Mi se pare ok. Mai târziu, la școală, un profesor de religie îi învață rugăciuni și alte lucruri (de fapt aici ar fi corect să facem diferența între profesorii de religie destupați la cap care continuă educația morală pornită de familie, și oamenii care nu pot fi numiți dascăli și care înțeleg că un creieraș de șapte ani e numai bun de spălat și de transformat într-un habotnic; sunt destui din ambele categorii).

Adevărata problemă nu este obligativitatea orei de religie (teoretic ea este opțională) ci modul în care ora de religie devine aproape imposibil de evitat:
Deseori (depinde mult de directorul şcolii) este programată în mijlocul orarului, niciodată prima sau ultima, astfel încât părintele să poată decide că se poate renunța la ea fără să-și facă griji ce face copilul său în ora respectivă. Acesta este principalul motiv pentru care un părinte ateist va prefera totuși să nu își retragă copilul de la ora de religie. În clasele mici mai intervine și desocializarea – copiii nu înțeleg de ce să nu facă și ei ce fac ceilalți, iar școala este totuși viața lor socială;
– Trebuie să faci cerere de renunțare, nu cerere de adeziune la ora de religie, așa cum ar fi firesc. E o chestiune psihologică, e mai ușor să nu faci nimic decât să faci o cerere. Acțiunea de a nu face nimic este echivalată cu înscrierea copilului la ora de religie;
– Profesorul de religie este și el cadru didactic, are normă și este plătit. Învățătorii și diriginții îl percep ca pe orice alt coleg care are nevoie de o pâine. Deci de catedră. Deci îl ajută prin influențarea părinților și a copiilor ca să aibă ce mânca. Și eu sunt de acord să aibă toată lumea ce mânca, dar treaba asta cu credința ține totuși de o opțiune intimă, individuală, în niciun caz socială. Deci o fi religia fenomen social, dar dreptul de a crede sau nu în Dumnezeu este cât se poate de personal.

Personal, am ales să las copilului meu decizia de a merge sau nu la ora de religie. La un moment dat, într-o şedinţă cu părinţii, am sondat opinia celorlalţi, să văd dacă ar exista doritori să-şi retragă copiii de la ora respectivă. Erau, dar puţini. Aşa că nu mi-a mai rămas decât să mă asigur că puştiul face diferența între dogmă și informație, între legendă și istorie. E prea tânăr ca să-i pot explica eu faptul că Dumnezeu este un concept care excede minților noastre limitate. A ales că profa de religie e o doamnă prea de treabă ca să nu se ducă, iar ora de religie e oricum mai mişto decât altele, obligatorii. (Vedeţi, Ăl de Sus are şi el ironiile sale!)

Dar să revenim la fondul problemei. Noi cei care urmărim de ani de zile războiul dintre Biserica Ortodoxă și cercurile ateiste privind scoaterea religiei din şcoli știm că și unii și alții joacă destul de incorect. Biserica folosește influența pe care o are asupra politicienilor pentru a menține ora de religie cvasi-obligatorie în școli, în timp ce ateiștii, deși au libertatea de a-și retrage proprii copii de la ora de religie, încearcă să ne determine pe noi toți să o facem. Mai mult decât atât, în tendinţa sa (absolut stupidă şi nedemocratică) de a se asocia cu Istoria şi cu identitatea naţională a poporului nostru, Biserica Ortodoxă reuşeşte doar să-şi atragă ca primi susţinători nişte oameni extremişti (legionari declaraţi sau de inspiraţie legionară), ba, mai mult decât atât, şi-i ostilizează în mod inutil pe ceilalţi români care nu sunt credincioşi/religioşi sau pe cei care au o altă religie, sau sunt adepţii unui alt cult creştin. Prin contrapunere cu ortodoxismul netolerant specific grupărilor extreme, de partea cealaltă ateismul organizat şi manifest este asociat cel mai des cu mişcările gay. (O fi Remus Cernea de vină, sau poate exact asta s-a dorit.)

În ambele situaţii înverşunarea unui intelect cam frust produce inevitabila alunecare pe extremă. Iar extrema exclude soluţii amiabile, ea îşi dictează radicalitatea.
În concluzie cazul fetiţei dispărute şi găsite în drum spre mânăstire(?) ne-ar putea ajuta totuşi pe noi ca societate să rezolvăm unele probleme sau măcar să le identificăm corect:
– controversa religiei în şcoli se poate rezolva cu multă toleranţă (ironic, nu?) de amble părţi, iar un credincios care urăşte nu e cu nimic mai bun decât un ateist care urăşte;
– reţelele sociale pot fi şi trebuie folosite pentru mobilizarea cetăţenilor în cazul dispariţiei unor copiii (eu am dat share pe facebook pentru că m-a rugat Lucian Mândruţă, dar sunt gata să intru într-un sistem coordonat de autorităţi pentru alertele de tip „copil dispărut”. Pot chiar permite poliţiei să transmită un astfel de mesaj pe contul meu fără a-mi mai cere permisiunea)
dar despre comportamentul copiilor/adolescenţilor cu părinţi divorţaţi/plecaţi ne mai ferim mult să vorbim? Sau e prea răspândit fenomenul şi preferăm să dăm vina pe religia din şcoli? Hait! Şcoala, biserica, poliţia, societatea… Aşa ne place să găsim vinovaţi, oricare alţii decât noi, părinţii… Na, că v-am servit-o! Acum veţi avea tentaţia să intraţi pe google şi să vedeţi dacă era şi cazul fetiţei dispărute şi regăsite. Vă scutesc eu de un efort… Da, era! Dar bineînţeles că totul era minunat, părinţii spun că erau prieteni cu copilul bla, bla, bla… Şi totuşi copilul avea tendinţa de a se închide în religie, într-o viaţă monahală (deci nesocială), fugind de o viaţă perfectă într-o familie destrămată… Şi mă opresc aici din decenţă pentru intimitatea familie respective… Dar mamă ce-aş mai continua!

 

 

 

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

258 răspunsuri la Despre religia în şcoli sau despre cum ocolim cu talent marile probleme ale societăţii noastre

  • Roxana
    Iunie 11, 2014 la ora 13:33

    BOR e vinovatata!!! de ce spun asta? pentru ca daca tot dau ei marea binecuvatare cadrelor care predau religie, ar trebui sa o faca cu mare atentie si nu sa o oricui. Din nou de ce spun asta? Eu sunt catolica, dar cat am fost in scoala am facut religie cu toata lumea ca doar asa e „normal”. Profesorul de religie era un preot, si vreau sa va spun ca orele de religie erau cele mai urate dintre toate. Noi in loc sa uram matematica, uram religia. Acum cand copilul meu este la scoala, am zis copilul meu nu mai face religie ortodoxa ci cateheza catolica o data pe saptamana , care de altfel este si optionala. Ca un parinte responsabil duc adeverinta la scoala, doar ca apare o problema. Ora de religie fiind pusa de la 10 copilul meu nu are unde sa mearga. In prima ora de religie a fost dat afara de la clasa pe motiv ca „este de alta religie” (de parca ar avea lepra) si sarmanul copil pierde vremea pe holurile scolii. Ma duc la scoala sa vorbesc cu profesoara sa imi lase totusi copilul sa stea in liniste in clasa si ce gasesc? O cucoana imbracata ca o prostituata ca altfel nu am cum sa ii spun, cu niste tocuri de 20cm si cu fusta pana sub fund. Normal ca mi-a vorbit de sus si mi-a spus ca nu imi poate lasa copilul in clasa doarece a fost alegerea mea sa nu faca acele ore de religie. In concluzie: daca nu esti ortodox fac ei astfel incat sa devi unul!

    Răspunde
     
  • maria
    Februarie 21, 2014 la ora 16:44

    Religia nu trebuie sa se invete pentru nota, nu trebuie impusa de cineva, pentru ca atunci sigur nu o faci cu placere, dragostea de religie vine din sufletul tau, vine in anumite perioade ale vietii, vine de la constiinta ta, de la meditatia ta. Cand vorbesti cu DUMNEZEU esti singur, nu trebuie sa-ti distraga nimeni atentia, pentru ca atunci nu mai ai putere in rugaciune.La scoala nu trebuie sa vina profesorul de religie sa te ameninte cu alta nota in afara de 10, nu este in masura sa te judece prin note.Religia nu inseamna note, inseamna puritatea ta sufleteasca.

    Răspunde
     
  • postac
    Februarie 21, 2014 la ora 09:12

    EVREII IAR VOR SA I PROSTEASCA PE ROMANI

    Răspunde
     
  • lemma
    Februarie 20, 2014 la ora 20:11

    Optional sau nu religia nu ar trebui sa existe ca material didactic, este parte a filozofiei ca materie, parte a sistemului de valori personal pentru un adult nu ca o fobie pentru un copil, un fel de ‘Hannibal ad portas’ care vasazica. Popicii sint si ei oameni printre oameni apropos, cica mai la est unde are loc un mare meci de box ei ies cu luminari pe strada cind in magazine nu se gaseste piine. Daca ieseau cu niste galeti de apa poate le dadeam un like pe Facebook ca doar intram in era Varsatorului. 😀

    Răspunde
     
    1. acelasi
      Februarie 21, 2014 la ora 00:43

      Nu sunt pentru aducerea sau retragerea religiei din scoli, dar intreb: de ce era in scoli inaintea comunistilor si nimeni n-a protestat, s-a asteptat sa fie scoasa de comunisti si s-a protestat (mai pe tacute), si acuma a fost readusa si se protesteaza?

      Răspunde
       
  • Alex
    Februarie 20, 2014 la ora 11:37

    Religia ca materie de studiu in scoala gimnaziala si liceu ar trebui sa fie FACULTATIVA…ar trebui sa fie o materie pentru care sa faci cerere de pentru adeziune la curs si cerere pentru a nu merge la un astfel de curs…o materie pentru care trebuie la inceput de an sa faci cerere sa nu o fregventezi e automat o materie OBLIGATORIE !

    Problema e ca un minor e o persoana definita prin lege, o persoana care e tratata altfel de lege si pentru care raspunde(in mare parte din cazuri) parintele…de ce?…pentru ca se considera ca un minor nu are destula experienta de viata si discernamant pentru a face diferenta intre ce e bine si ce e rau…la fel si in cazul religiei…religia e o optiune personala, pe care doar o persoana matura din punt de vedere intelectual o poate intelege si aplica in adevaratul sens al cuvantului.

    Un copil intre 07 si 18 ani o sa primeasca altfel informatia :
    – O data o sa primeasca informatia la nivel fantastic, cu ingerasi care te urmeaza oriunde si au grija de tine, cu personaje care salveaza popoare de la foamete si impart dreptatea divina in lume…aceeasi informatie e oferita si in benzile animate, cu o singura deosebire – Acolo nu iti spune nimen ca daca esti pagan o sa Arzi in Iad ! sau cine stie ce alta nenorocire o sa mai patesti.
    – Si o data (cea mai periculoasa) o sa primeasca informatia ca venind de la niste oameni maturi, in care ei au incredere, care le inoculeaza ca trebuie sa creada ca e adevarat…ca trebuie sa creada ca pentru a lua nota buna trebuie sa se si roage la Dumnezeu, ca pentru a avea liniste si pentru ai merge bine trebuie sa mearga la biserica, ca trebuie sa aprinda o lumanare, etc.

    Am vazut, si m-am ingrozit, in biserici copii de 4-5-6-7 ani care stateau in genunchi cu orele sa se roage alaturi de parintii/bunii lor practicanti in loc sa se bucure de copilarie, de aerul curat de afara, de soarele de pe cer, de parintii lor cu care se puteau plimba sau juca intr-un parc.

    Faptul ca acel copil e sambata de sambata, duminica de duminica in biserica nu il face un om mai bun, si il transforma intr-o alta persoana care cotizeaza la biserica in speranta ca va avea liniste sufleteasca, ca ii va merge mai bine, ca va reusi in viata, ca vor fi mai sanatosi, sau ca vor avea si ei ce au si altii – total fals – o minciuna – si nu e o minciuna gen Mos Craciun – acea « minciuna » e pentru ai bucura, pentru a le da un motiv de joaca, pentru a le dezvolta imaginatia…pe cand ortodoxia din ziua ii invata sa fie frustrati, sa se considere superiori desi nu sunt, ii invata ca daca se roaga vor avea tot ce vor, pt ca Dumnezeu le da celor care vin in Casa Lui, si nu ca daca muncesc si invata vor avea si vor fi mai buni, vor avea un altfel de statut in societate, un altfel de acces la sanatate, informatie, etc.

    Stati stramb si judecati drept…un copil are nevoie de COPILARIE / de DRAGOSTE PARINTEASCA si nu de dragoste de Dumnezeu / de DASCALI LUMINATI si nu de oameni in negru care sa ii invete despre sfarsitul lumii si salvarea sufletelor pagane…au nevoie de noi ca sa-i invatam cu adevarat ce inseamna viata si cum sa o traiasca frumos si armonios, si nu ca moartea ii vor duce intr-o gradina angelica cu de toate sau intr-un iad plin de flacari si smoala…

    Alex (ortodox nepracticant)

    Răspunde
     
  • meee
    Februarie 20, 2014 la ora 10:31

    o singura precizare la articol… eu sunt ateu, dar nu injur agnosticii 😛

    Răspunde
     
  • Cetateanul
    Februarie 20, 2014 la ora 09:39

    coruptilor nu le trebuie religia

    Răspunde
     
  • Stelian
    Februarie 20, 2014 la ora 02:56

    @Catalin (CTL), cum ati facut domnule, v-ati sunat 4 cunostinte s-mi dea unlike pentru ca v-am pus sa sustineti cu dovezi o afirmatie?
    Ati spus :
    “Stii ce mai scrie in Biblie? Ca raiul si iadul sunt in sufletul omului”
    V-am intrebat si va mai intreb odata. Unde scrie asa ceva in Biblie? Luminati-ma si pe mine.

    Răspunde
     
    1. Catalin ( CTL )
      Februarie 20, 2014 la ora 07:12

      Nu am sunat pe nimeni, pur si simplu oamenilor nu le-a placut comentariul dumneavoastra.. Citit aici : http://cristianstavriu.wordpress.com/2010/02/15/raiul-si-iadul-in-sufletul-omului-pilda/ E o pilda, sincer , nu e din Biblie pentru ca nu cred ca in Biblie apare cuvantul calugar dar si atunci trebuie sa corectez si sa reformulez. Cu toate asta, ce i-am spus lui Dan ramane valabil. El mi se pare in chinuri aici sia cum. Si eu am fost depunctat, erau prietenii dumneavoastra sau ai lui Dan ?

      Răspunde
       
      1. Stelian
        Februarie 20, 2014 la ora 10:49

        Era o gluma cu unlike-urile. Spuneti ca oamenilor nu le-a placut comentariul meu. Nu era comentariu. Era o intrebare. E ciudat cum oamenilor nu le place sa se intrebe cu privire la ceea ce cred si nu vor sa caute raspunsuri. Intrebarea mea nu modifica cu nimic mesajul dumneavoastra si nu mi-am dat cu parerea despre mesaj. Doar ca atunci cand gasesc o minciuna intr-un mesaj, nu mai pot crede nimic din acel mesaj. Cineva care foloseste o singura minciuna ca sa-si sustina ceea ce spune, penyru mine isi pierde credibilitatea. In cazul de fata cel pe csre l-ati citat. Eu am intrebat unde in Biblie scrie asta, crezand ca dumneavoastra citand ceea ce ati citat, stiati ca este adevarat ce ati citat. Ca daca citam minciuni nu cred ca ajuta prea mult pe cineva. Caci minciunile au picioare scurte, dupa cum stiti 🙂

        Răspunde
         
      2. Stelian
        Februarie 20, 2014 la ora 11:03

        Acum am citit articolul. In cazul asta minciuna va apartine. Pentru ca luati parerea unui om si spuneti ca asta scrie in Biblie. Nu, nu. Asta era numai in mintea celui ce a scris. Moise vezi ce usor se deformeaza adevarul doar in 2-3 pasi. Nici nu trebuie prea multe generatii. E nevoie de cineva care citeaza pe cineva care citeaza pe altcineva, si gata. Acum intelegi de ce cred numai ce scrie in Biblie? Pentru ca Dumnezeu stia cat de usor putem pune de la noi cuvinte spunand ca sunt ale Lui si a facut in asa fel incat sa nu putem face asta. Verifica in Biblie daca ce crezi se afla acolo si vei avea o baza solida a credintei tale.

        Răspunde
         
        1. Catalin ( CTL )
          Februarie 21, 2014 la ora 09:03

          Hmm aveti dreptate, din moment ce am citat ceva fara sa ma documentez bine, e o minciuna, indiferent daca eu credeam ca scrie asa. Imi asum asta si o sa ma invat minte sa ma documentez.
          Citez totusi din Cuviosul Paisie Aghioritul, un reprezentant al bisercii.
          „Prin pacat omul face din raiul pamantesc un iad pamantesc. Daca sufletul se intineaza cu pacate de moarte, traieste o stare diavoleasca; se revolta, se chinuieste, nu are pace. Dimpotriva, cel ce este aproape de Dumnezeu isi are mintea la intelesurile dumnezeiesti si are intotdeauna ganduri bune, este pasnic si traieste raiul inca de pe pamant. Un om ca acesta are ceva deosebit de cel care este departe de Dumnezeu si aceasta se observa si de altii. Iata, acesta este harul dumnezeiesc care il tradeaza pe om chiar de s-ar ascunde. ”

          http://luminaortodoxiei.com/ro/articole/articole/item/1407-prin-p%C4%83cat-omul-face-din-raiul-p%C4%83m%C3%A2ntesc-un-iad-p%C4%83m%C3%A2ntesc
          Spuneti : ” Doar ca atunci cand gasesc o minciuna intr-un mesaj, nu mai pot crede nimic din acel mesaj.” Gresiti. Sa va spun doua enunturi :
          A) azi e e luni, 2 martie 2015
          B) Luna e satelitul pamantului
          „A” e o minciuna ( cel ptin la data la care scriu ), ” B ” e un adevar. Daca cineva spune enuntul „A”, si stiti ca nu e adevarat, iar apoi spune enuntul „B” , nu mai credeti ca B e adevarat pentru ca A nu era ? Chiar daca se poate dovedi ? Adevarul nu tine cont de pareri, din fericire. Ca nu vreti sa credeti enuntul B e doar alegerea dumneavoastra, el tot adevar e.
          Apoi, mergand pe firul loicii dumnevoastra ( care mi se pare ok in ce ma priveste )va intreb : unde e dovada ca ceea ce scrie in Biblie sunt cuvintele Lui Dumneze si nu ale unor oameni care le-au ” dus asa, din vorba in vorba ” ?
          Dumneavoastra spuneati ” E nevoie de cineva care citeaza pe cineva care citeaza pe altcineva, si gata. ”
          Va spun eu, nu aveti dovada cum nu am avut-o nici eu in ce ma privea cu citatul.
          Presupun ca oamenii au apreciat ce am spus pentru ca starea de fericire sau de chin pot fi traite de fiecare dintre noi in lumea asta, pe cand raiul si iadul de dupa moarte nu.

          Răspunde
           
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase