Creșterea economică în Zona Euro a fost susținută de un avans peste așteptări în Germania, Spania, Franța și Italia. Creșterea este de +0,3% față de Trimestrul IV din 2023 și de +0,5% față de Trimestrul I din 2023. În ambele situații, analiștii anticipau un avans de doar +0,2%.

De asemenea, PIB-ul Zonei Euro pentru ultimul trimestru din 2023 a fost revizuit în scădere, la -0,1% (față de stagnarea de 0% estimată anterior), ceea ce înseamnă că aceasta a fost în recesiune în a doua jumătate a anului trecut, având în vedere că și în Trimestrul III scăzuse tot cu -0,1%.

O influență ridicată au avut-o dobânzile ridicate, care au afectat consumul populației, explică analiștii. BCE ar putea decide în curând micșorarea dobânzilor de referință, pe fondul unei încetiniri a inflației. Aceasta a stagnat în aprilie la 2,4% în Zona Euro, un nivel similar cu cel din martie. Analiștii se așteaptă la o diminuare a dobânzilor de referință la ședința din 6 iunie, dacă inflația nu mai crește până atunci.

Sursa: Eurostat

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday