Știri verificate
Comisia Europeană va propune ca anumite centrale nucleare și pe gaz metan să fie clasificate drept surse verzi de energie. Ambele tipuri de centrale sunt văzute ca tranzitorii, urmând să fie eliminate în următoarele decenii.

Agenția Europeană a Medicamentului autorizează al cincilea vaccin anti-Covid, cel produs de compania americană Novavax, care a demonstrat o eficiență de 90% în studii. UE are deja o precomandă de 200 de milioane de doze.

-
Maia Sandu declară că Moldova dorește să adere la UE “mai devreme decât mai târziu” și că a informat Rusia cu privire la decizie, în cea mai clară poziționare pro-europeană de când a câștigat alegerile prezidențiale, în toamna anului trecut.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că țările membre UE trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie ca răspuns la varianta Omicron. Vaccinul anti-Covid Pfizer pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani va putea fi administrat începând cu 13 decembrie.

Tensiuni la granița de est a UE. Polonia și Lituania au mobilizat armata pentru a întâmpina valul de sute de migranți care vor să treacă frontiera dinspre Belarus. Imaginile de pe rețelele de socializare arată că aceștia sunt escortați către granița UE de militari bieloruși, cu ajutorul câinilor.

Președintele Comisiei Europene precizează că Poloniei nu i se va aproba PNRR-ul, până când nu va desființa noul sistem de anchetare a magistraților. Ieri, Varșovia a fost condamnată să plătească zilnic câte un milion de euro, până la dizolvarea structurii.
-
Eurostat: România are cel mai mare procent al populației expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (35,8%), dintre toate statele membre UE. Media la nivelul blocului comunitar este de aproape 22%.

UE acuză Rusia că a coordonat atacurile cibernetice ale grupului de hackeri Ghostwriter (atribuit GRU), care au vizat recent mai multe state membre, inclusiv Germania. Nu exclude să impună astfel noi sancțiuni Moscovei.

Marea Britanie. Guvernul amână din nou introducerea controalelor vamale pentru bunurile importate din UE, din cauza crizei de pe lanțurile de aprovizionare. Noul termen este 1 ianuarie 2022.
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a deschis de la 1 iunie până în prezent 300 de investigații ce vizează posibile cazuri de fraudă cu fonduri europene în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro.

Eurostat: România avea în 2019 cea mai mică rată a persoanelor cu depresie cronică, de doar 1%, în condițiile în care media la nivelul UE este de 7,2%. La polul opus, Slovenia, cu 15%.

Eurobarometru: În România, 56% dintre cetățeni pun la îndoială capacitatea guvernului de a folosi fondurile europene corespunzător. Patru din cinci cetățeni ai UE cred că ar trebui acordate fonduri doar statelor ce respectă principiile democratice și statul de drept.

Serviciul UE pentru Schimbări Climatice: Vara anului 2021 a fost cea mai călduroasă înregistrată în Europa. În plus, pe întreg continentul au fost raportate fenomene extreme precum temperaturi maxime record în țările mediteraneene și temperaturi sub medie în nord.

Eurostat: România a avut în prima jumătate a anului a doua cea mai mare creștere (+10,2%) a lucrărilor de construcții din UE, după Ungaria. La nivelul Uniunii, față de aceeași perioadă din 2020, avansul este de +3,5%.

Raport ECDC. Numărul cazurilor de Covid a crescut pentru a cincea săptămână consecutivă în Europa, până la 214 cazuri la suta de mii de persoane. Numărul celor internați în spitale, stabil pentru a noua săptămână la rând.

UE și NATO transmit condoleanțe României și Marii Britanii, pentru moartea celor doi marinari, în urma atacului orchestrat de Iran asupra navei ”Mercer Street”. Cele două blocuri condamnă atacul, pe care-l numesc ”un act împotriva libertății de navigație”.

SUA au atins pragul de vaccinare anti-Covid de 70% din populația adultă cu o lună mai târziu decât își propusese Administrația Biden. UE a atins aceeași bornă în urmă cu o săptămână.

Deutsche Welle critcă dur acordul SUA-Germania pentru conducta Nord Stream 2: Putin câștigă pariul împotriva UE, iar Merkel lasă moștenire următorului guvern o credibilitate externă deteriorată.

Eurostat: România a înregistrat, procentual, cea mai mare scădere a populației în 2020 (-0,7%), după ce pentru anul trecut în UE s-a raportat cel mai mare număr de decese din ultimii 60 de ani (de când există date disponibile).

Comisia Europeană a revizuit în creștere estimările privind avansul economiei României, la 7,4% în 2021. Este cea mai mare creștere economică estimată pentru o țară membră UE, urmată de cea a Irlandei (+7,2%) și a Ungariei (+6,3%).
