Știri verificate
Nissan a prezentat noul model Z, aflat la a șaptea generație, ca parte a planului de redresare a companiei care s-a confruntat recent cu scăderea vânzărilor.

Afganistan. Ambasada Rusiei susține că președintele Ghani a fugit din capitala Kabul cu patru mașini și un elicopter pline cu bani.

-
Germania. Industria auto și-a redus previziunile de creștere a producției din acest an, de la 13% la doar 3%. Noile cifre arată că revenirea după pandemie va fi cel mai probabil mai lentă decât așteptările inițiale.

Încasările în comerțul cu mașini și motociclete s-au dublat în luna aprilie, față de aprilie 2020, când a fost stare de urgență. Pe primele patru luni, încasările în HoReCa sunt cu 13% mai mari decât în aceeași perioadă de anul trecut.
SUA. Vârsta medie a mașinilor conduse de americani a ajuns anul trecut la cel mai mare nivel înregistrat în istoria țării, 12 ani și o lună, pe fondul pandemiei.

Sondaj ifo Institute: Afacerile producătorilor auto germani și ale furnizorilor sunt la cel mai bun nivel din ultimii trei ani. Referitor la viitorul industriei, managerii sunt însă la fel de pesimiști ca la începuturile pandemiei, cel mai probabil din cauza lipsei de semiconductori.

-
Elon Musk susține că prețul mașinilor Tesla este în creștere “din cauza presiunilor pe lanțurile de aprovizionare din industrie, în special în cazul materiilor prime”. Luna trecută, prețul pentru Model 3 și Model Y a crescut pentru a cincea oară.
California impune platformelor de ride-sharing (precum Uber) să folosească doar vehicule electrice, până în 2030. Este primul astfel de regulament al unui stat american.

Germania. Industria auto a ajuns în aprilie la cea mai bună performanță din ultimii doi ani. Managerii au previziuni optimiste pentru următoarea perioadă, dar continuă să resimtă lipsa componentelor electronice.
Tarifele RCA cresc pentru majoritatea categoriilor de șoferi. Sunt și scăderi pentru unele categorii de vârstă, precum 31-40 și 41-50, dar în funcție de motorizarea mașinii.
Uzina Ford de la Craiova își suspendă producția de vehicule și motoare, timp de șase zile cumulat, până la jumătatea lunii mai, din cauza crizei de semiconductori. Totodată, se va lucra în două schimburi, în loc de trei.

Ferrari a prezentat viitorul model de serie limitată. Bazat pe 812 Superfast, ajunge la 100 de Km/h în mai puțin de trei secunde și are o viteză maximă de peste 330 de Km/h.

Ministerul Mediului anunță că Programul ”Rabla” va începe pe 26 aprilie. Prima de casare crește la 7.500 de lei, iar bugetul Programului ”Rabla Plus”, destinat achiziției de vehicule hibride și electrice, este dublu în acest an.
Audi a prezentat Q4 E-Tron, cel mai ieftin model din gama sa de mașini electrice. SUV-ul vine în două versiuni, cea standard având un preț de pornire de 45 de mii de dolari.

Toyota a prezentat modelul GR 86, o nouă variantă a GT 86, desemnată de Top Gear mașina anului 2012. Analiștii estimează că va costa peste 30 de mii de euro.

București. Clotilde Armand anunță că mașinile parcate neregulamentar în Sectorul 1 vor fi ridicate. Taxa pentru recuperarea mașinii va fi de minimum 425 de lei. Proiectul de hotărâre a fost pus în dezbatere publică.

SUA. Elon Musk anunță că mașinile Tesla “pot fi cumpărate acum cu Bitcoin”. Precizează că opțiunea va fi disponibilă și în afara SUA, în decursul acestui an.

Zeci de percheziții în București și alte șapte județe, pentru destructurarea unor grupări specializate în evaziune fiscală în comerțul cu mașini second-hand aduse din străinătate. Prejudiciul adus statului, 20 de milioane de euro.

O casă de licitație a scos la vânzare Porsche-ul 911 din 1992 al fostului fotbalist Diego Maradona. Valoarea sa este estimată între 180 și 240 de mii de dolari.

Peste 45% din aproximativ 64 de mii de mașini verificate în trafic anul trecut aveau deficiențe tehnice majore. Cele mai multe probleme au fost la instalația de iluminare și semnalizare.

