Indicatorul ifo Institute arată că situația economică a industriei a crescut de la +23,7 puncte în aprilie la +36,6 puncte. Acesta este cel mai înalt nivel din septembrie 2018. 

“În prezent, afacerile sunt încă foarte bune”, spune Klaus Wohlrabe, coordonatorul sondajelor la ifo, care precizează că “încep să se adune nori de furtună, probabil din cauza lipsei de cipuri”. Astfel, optimismul managerilor auto în ultimele luni a scăzut constant, astfel încât indicatorul corespunzător a scăzut de la +23,2 în aprilie la -1,4 puncte, fiind cel mai scăzut nivel din mai 2020.

“Creșterea cererii nu a fost la fel de puternică”, adaugă Wohlrabe. Astfel, indicatorul pentru cerere a scăzut de la +40,2 puncte în aprilie la +4,7 puncte în mai. Industria intenționează în aceste condiții să încetinească producția, mai ales că și așteptările pentru export sunt și ele în cădere liberă, de peste 28 de puncte. 

Nici pentru angajații companiilor auto germane, lucrurile nu arată foarte bine, în contextul în care chiar managerii se așteaptă la o ușoară reducere a locurilor de muncă, mai arată ifo.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday